Progresul cu lefebvriştii ţine acum de doctrină
13.03.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a arătat clar că pentru ca Societatea Sf. Pius al X-lea să se reconcilieze cu Biserica, problemele care trebuie să fie clarificate sunt doctrinale. Papa a explicat acest lucru în scrisoarea sa din 10 martie adresată Episcopilor lumii. El a reiterat o clarificare pe care Secretariatul de Stat al Vaticanului a făcut-o luna trecută, când a arătat că Societatea nu are un statut canonic în Biserică. Papa a precizat în scrisoarea sa că acest lucru „nu se bazează până la urmă pe raţiuni disciplinare ci doctrinare”. Consecinţa lipsei statutului canonic este aceea că „miniştrii ei – chiar dacă au fost eliberaţi de pedeapsa ecleziastică – nu exercită în mod legitim nici un minister în Biserică”.
Pentru rezolvarea problemelor doctrinare rămase, Papa a anunţat că va uni Comisia Pontificală Ecclesia Dei, înfiinţată tocmai pentru a supraveghea procesul de refacere a rupturii Societăţii de Biserică, cu Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. „Cu aceasta se clarifică faptul că problemele care trebuie să fie acum tratate sunt de natură în mod esenţial doctrinară şi privesc mai ales acceptarea Conciliului Vatican II şi a magisteriului post-conciliar al Papilor”. Sfântul Părinte a vorbit în continuare despre centralitatea Conciliului Vatican II pentru realizarea oricărui progres cu Societatea: „Nu se poate îngheţa autoritatea magisterială a Bisericii la anul 1962 – acest lucru trebuie bine înţeles de către Fraternitate. Dar unora dintre cei care se declară mari apărători ai Conciliului trebuie să le fie amintit că acesta poartă în sine întreaga istorie doctrinală a Bisericii. Cine vrea să fie ascultător faţă de Conciliu, trebuie să accepte credinţa mărturisită de-a lungul secolelor şi nu poate să taie rădăcinile cu care trăieşte arborele”.
Pontiful a recunoscut că membrii societăţii au arătat atât atitudini pozitive cât şi negative: „Cu siguranţă, de mult timp şi apoi din nou în această ocazie concretă am auzit de la reprezentanţii acelei comunităţi multe lucruri nepotrivite – mândrie şi aroganţă, fixaţie asupra unor unilateralisme, etc. Din dragoste pentru adevăr trebuie să adaug că am primit şi o serie de mărturii emoţionante de recunoştinţă, în care se făcea simţită o deschidere a inimilor”. Şi Episcopul Romei a întrebat: „Nu ar trebui marea Biserică să îşi permită să fie şi generoasă, conştientă fiind de respiraţia amplă pe care o are; conştientă fiind de promisiunea care i-a fost făcută? Nu ar trebui, ca buni educatori, să fim capabili chiar să trecem peste anumite lucruri nu prea bune şi să ne îngrijim să conducem în afara restricţiilor? Şi nu trebuie oare să admitem că şi în ambientul eclezial au apărut anumite lucruri nepotrivite?”
„Câteodată se pare că societatea noastră ar avea nevoie de cel puţin un grup căruia să nu i se acorde nici o toleranţă; împotriva căruia să putem liniştiţi să tăbărâm cu ură. Şi dacă vreunul îndrăzneşte să se apropie – în acest caz Papa – pierde şi el dreptul la toleranţă şi poate chiar şi el să fie tratat cu ură fără frică şi rezervă”. Papa Benedict al XVI-lea a încheiat cu o reflecţie asupra pasajului din Galateni 5,13-15, în care Sf. Paul spune: „să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi”. Papa a susţinut că „din păcate acest `muşcaţi şi mâncaţi` există şi astăzi în Biserică, ca expresie a unei libertăţi rău interpretate. Este oare motiv de surprindere că nici noi nu suntem mai buni decât Galatenii? Că cel puţin suntem ameninţaţi de aceleaşi ispite? Că trebuie să învăţăm mereu şi mereu folosirea corectă a libertăţii? Şi că trebuie din nou să învăţăm prioritatea supremă: iubirea?”
