Suferinţa este ocazia pentru a ne încredinţa Domnului
19.03.2009, Yaounde (Catholica) - Deşi multe persoane se îndoiesc de prezenţa lui Dumnezeu în vieţile lor atunci când sunt în suferinţă, acesta este de fapt cel mai bun timp pentru a ne încredinţa mai mult Lui, afirmă Papa Benedict al XVI-lea. El s-a întâlnit joi, 19 martie 2009, cu bolnavii de la Centrul Cardinal Paul-Emile Leger, şi i-a asigurat: „nu sunteţi singuri în suferinţa voastră, pentru că Hristos însuşi este solidar cu cei care suferă”. „În faţa suferinţei, a bolii şi a morţii, omul este ispitit să strige sub efectul durerii, aşa cum a făcut Iov, al cărui nume înseamnă `cel care suferă`”, a reflectat Pontiful. „Când condiţia noastră se degradează, creşte angoasa; unii sunt ispitiţi să se îndoiască de prezenţa lui Dumnezeu în existenţa lor”.
„Iov, dimpotrivă, este conştient de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa; strigătul său nu este o revoltă, ci, din străfundul necazului său, el lasă să iasă încrederea sa. Prietenii săi, precum fiecare dintre noi în faţa suferinţei unei persoane iubite, fac eforturi ca să-l consoleze, dar folosesc cuvinte goale. În prezenţa suferinţelor atroce, ne simţim lipsiţi de putere şi nu găsim cuvintele potrivite. În faţa unui frate sau a unei surori cufundate în misterul Crucii, tăcerea respectuoasă şi plină de compasiune, prezenţa noastră susţinută de rugăciune, un gest de tandreţe şi de mângâiere, o privire, un surâs, pot să facă mai mult decât atâtea discursuri”.
Adresându-se personalului spitalului şi celor care lucrează în domeniul serviciilor de sănătate, Papa Benedict al XVI-lea a spus: „Însoţind pe cei care suferă cu atenţia voastră şi cu tratamentul pe care îl daţi lor, voi împliniţi un act de caritate şi de iubire pe care Dumnezeu îl recunoaşte: `Am fost bolnav şi m-aţi vizitat`. Vouă, cercetătorilor şi medicilor, vă revine să puneţi în practică tot ceea ce este legitim pentru a uşura durerea; vă revine vouă în primul rând să protejaţi viaţa omenească, să fiţi apărători ai vieţii de la concepere până la sfârşitul său natural. Pentru fiecare om, respectul vieţii este un drept şi în acelaşi timp o obligaţie, pentru că fiecare viaţă este un dar al lui Dumnezeu”.
Pontiful i-a îndemnat pe preoţi şi pe cei care îi vizitează pe bolnavi „să se angajeze cu prezenţa lor activă şi prietenoasă în pastorala sanitară în spitale sau pentru a asigura o prezenţă eclezială la domiciliu, pentru alinarea şi susţinerea spirituală a bolnavilor. În conformitate cu promisiunea Sa, Dumnezeu vă va da plata cea dreaptă şi vă va recompensa în cer”. „Doresc şi să exprim dorinţa mea ca fiecare dintre voi să nu se simtă niciodată singur”, a încheiat Sfântul Părinte. „Revine într-adevăr fiecărui om, creat după chipul şi asemănarea lui Hristos, să se facă aproapele celor din jurul lui… Să fiţi unii pentru alţii purtători ai milostivirii, ai tandreţei şi ai iubirii Dumnezeului nostru şi El să vă binecuvânteze!”
