Şedinţe decanale la Oneşti şi Bacău
25.03.2009, Iaşi (Catholica) - În biserica parohială Sfinţii Petru şi Paul din Oneşti s-a desfăşurat luni, 23 martie 2009, prima şedinţă decanală din anul 2009 a preoţilor din Decanatul de Trotuş, reuniţi cu cei din Decanatul de Moineşti, aflăm de pe Ercis.ro. La şedinţă a participat şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, alături de aproape toţi preoţii din cele două decanate. Pe ordinea de zi au fost următoarele: Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2009; câteva observaţii practice cu privire la celebrarea Euharistiei; Ritualul nou al înmormântării (repetarea cântărilor); probleme legate de Casa de Pensii (pr. Petru Sescu). După salutul iniţial şi rugăciune, pr. Iosif Păuleţ a prezentat ordinea de zi şi a dat cuvântul pr. Cristian Burcă, vicar de Oneşti, care a prezentat prima temă: „Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2009”.
A doua temă a fost prezentată de pr. Iosif Păuleţ, care a scos în evidenţă, din Cartea sinodală Iaşi, din Instrucţiunile de aplicare a acestei cărţi şi din instrucţiunea „Redemtionis misterium” din 19 martie 2004, câteva lucruri practice legate de celebrarea euharistică, îndemnându-i pe preoţi să le observe cu stricteţe pentru uniformitate în celebrare pe tot cuprinsul decanatului şi pentru o trăire cât mai vie a misterului euharistic în viaţa lor şi a credincioşilor. A luat cuvântul PS Petru Gherghel, prezentând cu detalii dispoziţiile pe care le va publica pe situl www.ercis.ro şi le va trimite şi în parohii cu privire la celebrarea triduum-ului pascal din Săptămâna Sfântă.
A urmat, din Ritualul nou al înmormântării, repetarea cântărilor care au suferit modificări faţă de ritualul vechi, subliniindu-se încă odată, din partea părintelui decan, raţiunea acestor modificări. Părintele decan i-a îndemnat pe preoţi să ia cu ei întotdeauna ritualul nou când participă la o înmormântare. În continuare, părintele econom al Diecezei de Iaşi, pr. Petru Sescu, a prezentat câteva probleme noi legate de Casa de Pensii, iar pr. Isidor Mârţ, vicedirector la Centrul Misionar Diecezan, a vorbit despre misiunile din Africa, aducând mulţumire pentru sprijinul financiar şi spiritual acordat de preoţi şi credincioşi activităţilor misionare din Africa. La final, preoţii s-au rugat Ora Medie şi Angelus, apoi, la casa parohială, au luat împreună masa de prânz ocazionată şi de onomastica părintelui Iosif Păuleţ, decan de Trotuş.
De asemenea, în parohia Sfântul Nicolae din Bacău, a avut loc marţi, 24 martie 2009, şedinţa decanală în care s-au întrunit la un loc trei decanate: Bacău, Traian şi Vrancea, avându-l din nou ca oaspete pe Preasfinţitul Petru Gherghel. În deschiderea programului a luat cuvântul pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, care, după salutul cordial, a prezentat ordinea de zi a temelor de discuţie. Pentru început, pr. Daniel Cimpu, paroh la parohia Fericitul Ieremia din Valea Mică, a prezentat Mesajul Papei Benedict al XVI-lea cu ocazia Postului Mare, iar pr. Irinel-Iosif Iosub, vicar la parohia Sfântul Nicolae din Bacău, a prezentat Instrucţiuni de aplicare a Cărţii sinodale cu privire la liturgie. Între alte teme discutate s-a numărat pregătirea celebrării Zilei Mondiale a Tineretului la nivel local, prezentată de pr. Alfons Zelionka, vicar la parohia Sfântul Nicolae din Bacău. La sfârşitul discuţiilor, PS Petru Gherghel i-a invitat pe preoţi la o trăire profundă a triduum-ului pascal, şi le-a sugerat să aprofundeze ceea ce a numit „o culegere de norme, doctrinare şi liturgic – pastorale”, care se regăsesc în cartea „Săptămâna Mare”.





