Papa cere G-20 să nu uite de Africa
01.04.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea cere Marii Britanii să dea tonul pentru liderii lumii şi să îi amintească pe cei săraci la întâlnirea Grupului celor 20 care se desfăşoară în această săptămână la Londra. Papa a vorbit în numele celor „a căror voce are mai puţină putere pe scena politică”, dar care „suferă cel mai mult din cauza efectelor dăunătoare ale crizei de care nu sunt responsabili”, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o luni, 30 martie 2009, primului ministru Gordon Brown.
Sfântul Părinte a vorbit în particular despre situaţia din Africa, amintind că tocmai s-a întors dintr-o călătorie apostolică acolo, în timpul căreia „am avut ocazia de a vedea direct realitatea sărăciei grave şi a marginalizării, pe care criza riscă să le agraveze dramatic”. Pontiful a arătat că G-20, reprezentând statele care deţin 90% din producţia lumii şi 80% din comerţul lumii, include doar o naţiune din Africa sub-sahariană. „Această situaţie trebuie să trezească o profundă reflecţie între participanţii la summit”. În această privinţă, Papa a îndemnat la recurgerea la organizaţii precum Naţiunile Unite, „pentru a auzi glasurile tuturor ţărilor şi pentru a asigura ca toate măsurile şi toţi paşii făcuţi la întâlnirile G-20 să fie sprijiniţi de toţi”.
Papa Benedict al XVI-lea a spus că un alt element la care ar trebui să reflecteze summit-ul este cauza crizei economice. „Crizele financiare se produc atunci când – în parte datorită declinului în conduita corectă din punct de vedere etic – cei care lucrează în sectorul economic îşi pierd încrederea în modurile acestuia de operare şi în sistemele lui financiare”, a susţinut el. „Cu toate acestea, finanţele, comerţul şi sistemele de producţie sunt creaţii umane contingente care, dacă devin obiectul credinţei oarbe, poartă în ele însele rădăcinile propriei lor căderi. Singurul fundament adevărat şi solid este credinţa în persoana umană. De aceea, toate măsurile propuse pentru a ţine în frâu această criză trebuie să caute, în cele din urmă, să ofere securitate familiilor şi stabilitate muncitorilor şi, prin reglementări şi controale adecvate, să readucă etica în lumea financiară”.
Papa a declarat că actuala criză nu poate aduce „o anulare sau o reducere drastică a programelor externe de asistenţă, în special pentru Africa şi pentru ţările mai puţin dezvoltate din alte părţi”. „Ajutorul pentru dezvoltare, incluzând condiţiile comerciale şi financiare favorabile ţărilor mai puţin dezvoltate şi anularea datoriilor externe ale celor mai sărace şi mai îndatorate ţări, nu au constituit cauza crizei şi, din spirit de dreptate fundamentală, nu trebuie să fie victimele ei”, a afirmat el. „Credinţa pozitivă în persoana umană şi mai presus de toate credinţa în cei mai săraci dintre oameni – din Africa sau din alte regiuni ale lumii afectate de sărăcie extremă – este lucrul de care avem nevoie dacă dorim să depăşim criza o dată pentru totdeauna, fără a întoarce spatele nici unei regiuni, şi dacă dorim să prevenim definitiv orice repetare a unei situaţii similare cu aceea în care ne găsim astăzi”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea