Consacrarea Mexicului la Duhul Sfânt
07.04.2009, Ciudad de Mexico (Catholica) - În faţa recentelor crize şi violenţe, Conferinţa Episcopală Mexicană a anunţat o Liturghie specială în care prelaţii se vor reuni pentru a consacra ţara Duhului Sfânt. Liturghia, programată pentru 20 aprilie în Bazilica Fecioarei de Guadalupe, va înnoi consacrarea ce a avut loc prima oară la Congresul Euharistic Naţional din 1924.
În comunicatul dat publicităţii vinerea trecută, Episcopul Jose Leopoldo Gonzalez, secretarul general al Conferinţei Episcopale, afirmă că prelaţii au această iniţiativă „dată fiind gravitatea momentului actual, marcat de criză economică, de o violenţă generalizată, de invadarea din partea traficanţilor de droguri, de răpiri şi de pierdere a valorilor umane”. Textul continuă: „Această consacrare este un act de credinţă şi de speranţă prin care ne manifestăm încrederea noastră fermă în Isus Cristos, Domnul istoriei, care ne călăuzeşte paşii cu înţelepciunea şi tăria Duhului Sfânt, în aceste vremuri de grea încercare.”
Conferinţa Episcopală susţine că această consacrare a ţării la Duhul Sfânt nu este doar un act pios ci şi „devenim conştienţi că Dumnezeu ne-a ales pentru El, pentru a-l sluji şi pentru a aduce roade de sfinţenie”. De aceea Episcopii îi invită pe credincioşi să vină în faţa lui Dumnezeu cu umilinţă, „recunoscând că avem nevoie să fim mântuiţi, insistând pe rugăciunea plină de încredere şi fiind gata să ne demonstrăm angajamentele prin fapte.” Prelaţii le mai amintesc catolicilor că „suntem deja consacraţi Lui prin Botez şi Mir, şi angajamentele pe care dorim acum să le reiterăm presupun acceptarea conştientă şi liberă a consacrării pe care am primit-o deja”.
