Papa va merge în zona afectată de cutremur
09.04.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a declarat că intenţionează să meargă cât mai rapid posibil în Abruzzo, zona afectată de cutremurul de luni. Anunţul a fost făcut ieri, în timpul audienţei generale din Piaţa San Pietro, Pontiful exprimându-şi „apropierea spirituală” faţă de victimele cutremurului ce a lovit lângă oraşul L`Aquila, la aproximativ 110 kilometri nord-est de Roma. Oficialităţile raportează peste 250 de morţi.
„Viteza cu care autorităţile, poliţia, voluntarii şi alţi lucrători îşi ajută fraţii arată importanţa solidarităţii pentru depăşirea împreună a acestor încercări dureroase”, a afirmat Sfântul Părinte. „Încă o dată doresc să spun acestor oameni că Papa ia parte la durerea voastră şi la grijile voastre; dragii mei, sper să pot să vă vizitez cât mai rapid posibil. Să ştiţi că Papa se roagă pentru voi toţi, implorând mila Domnului pentru cei decedaţi, mângâierea maternă a Mariei şi sprijinul speranţei creştine pentru familiile voastre şi pentru supravieţuitori.”
Pr. Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Vaticanului, a spus că vizita „va avea loc în curând, dar nu este iminentă; o dată nu a fost fixată încă. Faptul că Sfântul Părinte doreşte să meargă la oamenii afectaţi de cutremur nu înseamnă că va merge înainte de Paşti.” În Vinerea Mare, în L`Aquila, oraşul cel mai apropiat de epicentrul cutremurului, se vor celebra funeraliile pentru cele 272 de persoane care au murit în acest dezastru. Arhiepiscopul Giuseppe Molinari de L`Aquila a declarat pentru agenţia SIR că cel mai probabil Papa va vizita zona săptămâna viitoare. El a descris vizita ca „o prezenţă mângâietoare şi un mare dar”, spunând că a primit vestea cu recunoştinţă şi emoţie. Prelatul a continuat: „Vizita Papei ne dă speranţă şi tărie pentru a face faţă situaţiei actuale, atât de dificilă, şi viitorului, atât de nesigur.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
„De pe patul meu de suferinta unde zac imobilizata si fara sa vad:
Fiecare tara are ceva … .
acum saraca Italie … .
saracii copii si batranii din spitale lovite de cutremur … .
saracele lehuze din maternitati lovite de cutremur … .
Eu ma rog la DUMNEZEU sa-i ierte si sa-i odihneasca-n pace
pe cei peste 270 de italieni, romani si a.
care si-au pierdut viata la cutremurul din Italia … .
Eu imi amintesc:
† Ionica – Dumnezeu sa-l odihneasca –
povestea cum alaturi de italieni (puscariasi pe viata … . )
a luptat din greu la Cotul Donului in prima linie
pentru binele Europei … .
Eu ma rog la DUMNEZEU sa ajute Poporul civilizat italian … . „