Speranţa subliniată în meditaţiile de la Calea Crucii

10.04.2009, Vatican (Catholica) - Contemplând patima şi moartea lui Cristos, în timpul Căii Crucii celebrate la Coloseumul din Roma, participanţii la acest moment de rugăciune au fost conduşi deopotrivă spre speranţă. Meditaţiile din acest an au fost scrise de Arhiepiscopul Thomas Menamparampil de Guwahati, India, care şi-a început meditaţia introductivă cu o invitaţie la „a cânta împreună un `imn de speranţă`”. „Vrem să ne spunem că nu totul este pierdut în timpurile dificile. Într-adevăr, în vremurile de încercare nu vedem motiv să credem şi să sperăm. Dar totuşi credem. Şi totuşi sperăm.”

„Doar în Cristos înţelegem semnificaţia completă a suferinţei”, a continuat prelatul. „În această meditaţie, în timp ce privim latura dureroasă a suferinţei lui Isus, dăm atenţie şi valorii ei răscumpărătoare. A fost în planul lui Dumnezeu ca Mesia să sufere, şi ca aceste suferinţe să fie pentru noi. Când conştientizăm aceasta ne umplem de speranţă. Această speranţă ne ţine bucuroşi şi răbdători în momentele grele. Fie ca acest mesaj de speranţă să răzbată din Hoang-Ho până în Colorado, din Himalaya până în Alpi şi Anzi, din Mississipi până în Brahmaputra”, a mai spus Arhiepiscopul Menamparampil.

După ce a reflectat asupra unor teme precum pacea, persecutarea credincioşilor şi creşterea secularizării societăţii, la a zecea staţiune – Isus răstignit – Arhiepiscopul s-a întors la tema speranţei. „Experienţa ne arată că şi cei mai dârzi oameni ajung să cadă în adâncurile disperării. Frustrările acumulate, ura şi resentimentele se clădesc. Sănătatea proastă, ştirile proaste, ghinionul, toate se adună. Se poate să ni se fi întâmplat aşa ceva. În astfel de momente trebuie să ne amintim că Isus nu ne abandonează niciodată.” În rugăciune, „când norii se strâng la orizont şi totul pare pierdut, când nu găsim prieten să stea alături de noi şi speranţa ni se scurge din mâini, Doamne învaţă-ne să credem în Tine, cel care sigur va veni să ne salveze. Ajută-ne ca experienţa durerilor şi întunericului interior să ne înveţe marele adevăr că în Tine nimic nu este pierdut; că şi păcatele noastre – după ce le-am spovedit – ajung să slujească unui scop.”

În a doisprezecea staţiune – Mama lui Isus şi ucenicul cei iubit la picioarele Crucii – Arhiepiscopul a vorbit despre rolul iertării în învăţarea speranţei. „În Maria nu observăm nici cel mai mic semn de resentiment; nici un cuvânt de amărăciune”, a mai spus prelatul indian. „Fecioara devine un arhetip al iertării în credinţă şi speranţă. Ea ne arată calea către viitor. Chiar şi cei care ar dori să răspundă nedreptăţii violente cu `dreptatea violentă` ştiu că acesta nu este ultimul răspuns. Iertarea conduce la speranţă.”