Cardinalul Sepe îşi donează banii pentru o bancă de micro-credite
10.04.2009, Napoli (Catholica) - Cardinalul Crescenzio Sepe răspunde actualei crize economice cu ceva mai mult decât cu sfaturi şi îndemnuri. S-a decis să îşi doneze veniturile pe un an pentru a iniţia un fond diecezan care să ofere micro-credite pentru cei săraci. Arhiepiscopul de Napoli a explicat ideea sa într-o scrisoare pastorală intitulată „De unde putem cumpăra pâine”, prezentată miercuri. Scrisoarea pastorală îşi ia titlul din întrebarea pusă lui Isus de discipolii Săi înainte de miracolul înmulţirii pâinilor şi peştilor.
Cardinalul Sepe a spus că iniţiativa urmăreşte să răspundă nevoilor „şomerilor tineri, precum şi tuturor celor care şi-au pierdut sau îşi vor pierde locurile de muncă”. „Cristos doreşte să ne folosim astăzi mâinile pentru a frânge pâinea împărtăşirii, fraternităţii şi carităţii”, scrie prelatul, invitându-i pe toţi care pot să ajute financiar această iniţiativă. Proiectul nu urmăreşte a spori bunăstarea în mod imediat a unor persoane, „ci va fi un mod de a încuraja creativitatea şi ingeniozitatea cetăţenilor noştri”. Înseamnă „a avea curajul de a crede în om şi de a paria pe posibilitatea înmulţirii pâinilor şi peştilor”.
Cardinalul Sepe subliniază în scrisoare că în aceste timpuri de criză „avem în faţa noastră o mulţime înfometată care, ca oile fără păstor, cer pâine”. „A oferi o oportunitate celor care cer pâine este singurul mod prin care noi, creştinii, putem să răspundem şomajului şi sărăciei, contribuind la restructurarea ţesutului social într-o vreme în care economia nu reuşeşte să ofere o cale de ieşire”, mai scrie el. Arhiepiscopul spune că Dieceza sa va promova acest proiect în continuitate cu tot ceea ce Episcopii italieni au afirmat, amintind chemarea lor pentru „o cruciadă a carităţii şi asistenţei”.
Descriind criza, Cardinalul observă: „Suntem de acord că am ne-am construit societatea pe nisip şi nu pe stâncă şi că, bazându-ne în exclusivitate pe calculele economice, am construit pentru a nu ştiu câta oară un turn Babel. Am crezut că globalizarea pieţelor va aduce bunăstare, bunăstare pentru toţi, dar în schimb am globalizat sărăcia. Iar acum, că seara se apropie, ne găsim în aceeaşi barcă şi, asemenea apostolilor, în timp ce Învăţătorul îi îndemna să fie atenţi la plămada fariseilor, nu putem spune nimic altceva decât: `Nu avem pâine`.”

Realmente atitudinea cardinalului Sepe se autointituleaza, structura de solidarietate. Este in mod evident un act de profunda semnificatie, un gest de larga generozitate crestina si sublima relevanta. Initiativa Sa se inscrie in acea cofiguratie crestina a iubirii totale a aproapelui. Respectiva initiativa, ne determina sa admiram, sa apreciem, sa cooperam in raport cu cel a carui situatie este precara, nesigura si dificila. In raport cu aceasta metoda de creativitate a cardinalului fiecare om in mod personal si in mod special crestinul, este chemat a raspunde eficace in functie de sansele si posibilitatile propri, materiale, spirituale, intelectuale, procesului de globalizare, globalizare, care, a intrat in mod actual intr-un tunel intortocheat, eliminand si excluzand individul sau subiectul uman din schema progresului si a stabilitatii sale umane intr- o dinamica a diminuire demnitatii sale sociale, prin urmare, situatia macroeconomica mondiala actuala, constitue o perspectiva negativa, – a pierderii locului de munca, – dezintegrarea profesionala, financiara, culturala, familiara si sociala. In conformitate cu acest principiu al integrarii sociale, locul stabil de munca reprezinta mijlocul necesar al demnitatii si indistutabilei conditie decente. Din acest motiv initiativa cardinalului nu poate ramane neobservata ci produce uimire, participare creativa, reintegrare si absoluta consideratie.
Pr. Vasile Orghici