Zile de reculegere pentru medici
26.04.2009, Cluj-Napoca (Catholica) - Zile de reculegere şi reflecţii pentru medici,
asistenţi şi studenţi medicinişti
Pe tema:
„Etica medicală şi îndrăzneala de a da un preţ vieţii”
Vineri, 22 mai, ora 18.00 – Duminică, 24 mai, ora 14.00
– Se cere participarea la programul integral.
– Meditaţiile vor fi propuse de P. Olivo.
– Pentru alte informaţii şi pentru înscriere vă invităm
să vă adresaţi la Centrul Manresa sau la As. Med. Catolici.
Mergând la spital, rămânem profund impresionaţi de suferinţă şi, încă mai mult, de indiferenţa şi de abandonul pe care îl suferă diferiţi bolnavi.
Unde a dispărut respectul pentru demnitatea persoanei umane, atenţia pentru cel care suferă, pentru cel care, chiar în acea situaţie, poartă în sine imaginea Creatorului: frumuseţea Sa, puterea Sa asupra celui creat?
Cum să-mi îndeplinesc nobila mea misiune de medic, chemat să colaborez cu Dumnezeu, pentru a reda speranţa şi a contribui la ridicarea celui doborât de durere, în loc să mă las prins de calcule meschine – adesea motivul unor scandaluri – care riscă să stropească cu noroi şi să umilească profesiunea mea?
Bolnavul pe care uneori îl abandonez în salon nu e, oare, persoana pe care Dumnezeu a pus-o în calea mea pentru a mă ajuta să îmi înnobilez spiritual?
O întâlnire personală cu Cuvântul Domnului ar putea aduce multă lumină în acest sens. De ce să nu profitaţi de ocazia care vi se oferă?
Vă aşteptăm!
Părinţii Iezuiţi şi Asociaţia Medicilor Catolici
Centrul Spiritual Manresa
Str. Tudor Arghezi, 2 – Cartierul Zorilor, CLUJ
tel. 0264/406471. Mobil. 0744.921.777
centru.manresa@cluj.astral.ro
www.iezuiti.ro
anunţ trimis de pr. Olivo
