Profesiune perpetuă la Viişoara
05.05.2009, Iaşi (Catholica) - La Mănăstirea benedictină „Maica Unităţii” din Viişoara, jud. Neamţ, în ziua de duminică, 3 mai 2009, a avut loc o Liturghie solemnă celebrată de Episcopul romano-catolic de Iaşi, PS Petru Gherghel, şi un număr de şase preoţi. În cadrul acestei Sfinte Liturghii, trei surori din Ordinul Benedictin, surorile gemene Mihaela şi Gabriela Laslău din Cleja şi sora Iosefina Lungu din Sagna, după ce au parcurs un drum de formare în Italia şi au făcut noviciatul tot în această ţară, au spus Da lui Dumnezeu pentru toată viaţa.
Ceremonia a început la ora 16, fiind prezenţi şi numeroşi credincioşi. În cadrul procesiunii, cele trei surori au fost însoţite până în faţa altarului de către părinţi, urmate fiind de sora abatesă Cristina Pirro, căreia cele trei surori i-au fost încredinţate. După proclamarea Evangheliei, sora abatesă le-a chemat pe fiecare pe nume, spunându-le că „Domnul le cheamă”, surorile spunând un „Iată-mă” hotărât. A urmat apoi omilia, în cadrul căreia Episcopul Petru Gherghel a scos în evidenţă rolul vieţii consacrate, amintindu-le surorilor că ele trebuie să fie „asemenea florilor care cântă slavă Creatorului”.
După omilie a urmat intonarea litaniei tuturor sfinţilor, iar cele trei surori s-au prosternat cu faţa la pământ, semn că se dăruiesc total lui Dumnezeu. A venit momentul în care abatesa le-a întrebat pe surori dacă sunt dispuse să trăiască după Regula sfântului Benedict. Episcopul a sfinţit haina specifică călugăriţelor benedictine, cu care surorile au fost înveşmântate, apoi a urmat înmânarea inelului, semnul logodirii lor cu Cristos, şi a breviarului, rugăciunea Bisericii. Ceremonia s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu pentru darul făcut Bisericii prin noile vocaţii şi un îndemn la trăirea vieţii consacrate.
