În Ţara Sfântă, Papa a semănat speranţă
16.05.2009, Vatican (Catholica) - În urma vizitei Sfântului Părinte în Ţara Sfântă, din perioada 8-15 mai 2009, Patriarhul latin al Ierusalimului, Preafericitul Fouad Twal, a răspuns la întrebarea pusă de Radio Vatican „Ce mesaj a lăsat Papa Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă?”: „A lăsat un mesaj de speranţă. Nu trebuie să ne aşteptăm la minuni după plecarea sa, dar Papa a semănat mult. Acum trebuie să-i lăsăm Domnului timpul şi momentul pentru a culege ceea ce am semănat şi noi împreună cu el. Contactele cu Bisericile locale şi cu autorităţile civile au fost pentru mine foarte pozitive. A lăsat o speranţă pentru toţi, atât pentru cei din Iordania, din Israel sau la Betleem. Apoi, în discuţia cu primul ministru Netanyahu, Papa a atins subiecte care privesc viaţa Bisericii locale. Pentru noi este indispensabil acest lucru şi rămânem întotdeauna în aşteptare şi cu speranţă”.
Întrebat de asemenea „Ce mandat v-a încredinţat Sfântul Părinte?”, Patriarhul a răspuns: „Ne lasă apelul de a rezista, de a rămâne, de a fi conştienţi că nu putem rămâne în această ţară fără a ne duce crucea. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm această provocare, o provocare de importanţă istorică. E adevărat că situaţia este întotdeauna dificilă, întotdeauna dramatică. Acum, Sfântul Părinte şi cei care l-au însoţit au cunoscut direct aceste greutăţi, situaţia complexă pe care noi o trăim în fiecare zi. Îl simţim mai aproape de noi şi simţim că Biserica universală este alături de noi. Desigur, vocea Sfântului Părinte trebuie să ajungă la toată Biserica universală, la toţi creştinii, ca să se roage mai mult pentru Ţara Sfântă şi să fie mai solidari în toate sensurile”. Patriarhul a vorbit în încheiere despre imaginea surâsului Sfântului Părinte, care i-a rămas întipărită în memorie: „Noi eram nervoşi, agitaţi în unele momente, chiar nerăbdători, dar el avea întotdeauna o seninătate lăuntrică extraordinară. Pentru mine, acest lucru este oglinda unei uniuni cu `Cineva` care îi dă această putere şi această seninătate”.
