Întâlnirea tinerilor din Arhidieceza de Bucureşti
18.05.2009, Bucureşti (Catholica) - Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, a dorit ca în anul în care se aniversează 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, să fie organizată o întâlnire a tinerilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, aflăm de pe ARCB.ro. „Acest Papă, care a fost un Papă al tinerilor, i-a iubit pe tineri şi tinerii l-au iubit pe el”, a subliniat Păstorul Arhidiecezei în predica sa din Duminica Floriilor din acest an. Astfel, în ziua de 16 mai 2009, grupuri de tineri din întreaga Arhidieceză şi-au dat întâlnire în curtea şi în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti pentru a răspunde dorinţei IPS Ioan şi pentru a aduce un omagiu Papei Ioan Paul al II-lea.
Dimineaţa, tinerii au vizitat expoziţia de fotografie pe care Arhiepiscopia împreună cu Academia Română au organizat-o la Galeria Bibliotecii Academiei Române. Tot în cadrul expoziţiei au vizionat un film documentar cu imagini din arhiva Televiziunii Române din timpul vizitei Sfântului Părinte din anul 1999. La ora 12.15, toţi tinerii s-au adunat în Catedrala Sf. Iosif pentru a participa la Sfânta Liturghie solemnă prezidată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, înconjurat la altar de pr. paroh al Catedralei, pr. Eugen Bortoş; pr. Daniel Bulai, responsabil cu Pastoraţia Tineretului; şi de ceilalţi preoţi din parohiile Arhidiecezei care i-au însoţit pe tineri.
Înainte de liturgia cuvântului a fost primită crucea, ce aminteşte tuturor care trebuie să fie atitudinea oricărui creştin în lume: „Cine vrea să vină după mine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!” În cadrul omiliei, PS Cornel, ţinând cont că mulţi dintre copiii şi tinerii prezenţi nu au fost de faţă la vizita Papei, le-a spus tinerilor cuvintele prin care Sfântul Părinte s-a adresat lor. A urmat apoi la ora 14 „Festivalul tinerilor” în cinstea Papei Ioan Paul al II-lea. În program au fost momente artistice prezentate de diferite grupuri parohiale şi un concurs pentru alegerea imnului care va reprezenta Arhidieceza de Bucureşti la Întâlnirea de la Baia Mare, unde va fi desemnat imnul oficial al Zilei Naţionale a Tineretului din anul 2009. Aceste manifestări artistice l-au avut spectator, printre mulţi alţii, pe Arhiepiscopul Ioan Robu. În cadrul festivalului şi la sfârşitul lui, formaţia „Suflet tânăr” a susţinut un mic recital.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea