Cupa Prieteniei la fotbal
27.05.2009, Iaşi (Catholica) - La Mănăstirea „Don Orione” s-a încheiat joi, 21 mai 2009, a doua ediţie a campionatului de fotbal pentru tinerii catolici din zona Iaşi. Ediţia din acest an a fost câştigată de echipa Seminarului „Don Orione”, la finală asistând şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, informează Ercis.ro. Promovarea valorilor creştine în lumea sportului, consolidarea legăturilor între membrii grupului şi cunoaşterea tinerilor din alte grupuri sunt doar câteva dintre obiectivele propuse prin organizarea campionatului de fotbal pentru tinerii catolici din zona Iaşi.
La startul competiţiei, care a debutat pe 15 martie 2009, s-au înscris un număr de opt echipe aparţinând parohiilor din Iaşi şi împrejurimi, şcolilor catolice şi unor institute religioase. Partidele s-au desfăşurat pe terenul de fotbal de la Mănăstirea „Don Orione”. După ce au trecut de faza grupelor, patru dintre echipe s-au calificat în semifinale: Seminarul „Don Orione”, parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus”, Oratoriul „Dominic Savio” şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică. La finala desfăşurată în seara zilei de Înălţare, joi, 21 mai, au fost alături de cele două echipe finaliste: Seminarul „Don Orione”, care a câştigat competiţia, şi parohia „Sf. Tereza a Pruncului Isus”, tineri şi preoţi, care au format împreună o frumoasă galerie.
La final, PS Petru Gherghel a înmânat câştigătorilor cupa, medaliile şi premiile oferite cu generozitate de organizatori şi sponsori, între care se remarcă Editura Presa Bună. Întrecerea s-a încheiat într-o notă de sărbătoare şi bucurie.