Vizita în Bucovina a Nunţiului Poloniei
03.06.2009, Iaşi (Catholica) - Catolicii din Suceava şi întreaga Bucovină au trăit momente înălţătoare în a doua jumătate a lunii mai, citim de pe Ercis.ro. După dezvelirea şi sfinţirea statuii şi a piaţetei dedicate Papei Ioan Paul al II-lea din faţa bisericii romano-catolice cu hramul Sfântul Ioan Nepomuk la 17 mai 2009, ultimele trei zile ale celei mai frumoase luni a anului au fost marcate de vizita unui înalt oaspete, Excelenţa sa arhiepiscopul Jazef Kowalczyk, Nunţiu Apostolic în Polonia.
Părintele paroh Ştefan Babiaş, decan de Bucovina, s-a adresat în limba polonă Nunţiului Apostolic urându-i bun venit în frumoasa Bucovină unde, alături de alte naţionalităţi, trăiesc polonezi, urmaşi ai celor care, cu peste 200 de ani în urmă, au adus credinţa, limba, tradiţiile. Apoi a urat bun venit Preasfinţitului Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, apropiat bucovinenilor, care este prezent, de fiecare dată, la cele mai importante momente din viaţa Bisericii din Bucovina. Urări de bun venit a adresat oaspetelui şi Preasfinţitul Petru Gherghel. Nunţiul Apostolic a ţinut să mulţumească Episcopului Diecezei de Iaşi şi decanului de Bucovina pentru invitaţie, ţinând să sublinieze că, în luna mai, s-au împlinit 30 de ani de la primul pelerinaj al Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia, patria sa, şi zece ani de la vizita acestuia în România, prima ţară majoritar ortodoxă vizitată de Pontif.
Ca o dovadă a caracterului multietnic al Bucovinei, lecturile şi cântările din cadrul sfintei Liturghii au fost în limbile română, polonă şi germană. Sfânta Liturghie a fost concelebrată de 14 preoţi, iar omilia a fost rostită de Nunţiul Apostolic. Ziua s-a încheiat cu întâlnirea Arhiepiscopului cu comunitatea polonă din Suceava, la Dom Polski. Sâmbătă, 30 mai, Nunţiul Apostolic, însoţit de Preasfinţitul Petru Gherghel şi pr. Ştefan Babiaş, a vizitat mănăstirea ortodoxă Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a vizitat comunitatea romano-catolică de la Gura Humorului, Mănăstirea Voroneţ şi comunitatea romano-catolică din Poiana Micului, iar seara, în Sanctuarul marian de la Cacica, a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii.
Ziua de duminică a fost dedicată participării la hramul bisericii din comunitatea romano-catolică Soloneţu Nou, cu prilejul sărbătorii Coborârii Duhului Sfânt. Vizita în Bucovina a înaltului oaspete s-a încheiat cu Liturghia din biserica cu hramul Sfântul Maximilian Maria Kolbe din Moara, de la consacrarea căreia se împlinesc 25 de ani.
Legături
Imagini
Video
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Nuntiul polonez la Suceava.
Nu sunt tipicar, dar am tresarit vazand exprimarea usor defectuoasa din titlul stirii. Un „nuntiu„ nu poate fi niciodata „al Poloniei„ sau al altei tari, ci este intotdeauna „apostolic„ reprezentand Sf. Scaun. Este vorba, asa cum bine se spune in textul stirii, de nuntiul „in Polonia„.
In rest, ii imbratisez cu drag pe credinciosii poloni din Bucovina. Sa ii ocroteasca Domnul, prin mijlocirea Maicii Domnului de la Jasna Gora si de la Cacica.