Conferirea Sfântului Mir în Parohia din Popeşti-Leordeni
04.06.2009, Bucureşti (Catholica) - Cu 50 de ani în urmă, în după-amiaza zilei de 26 iunie 1949, în timp ce se îndrepta spre localitatea Popeşti-Leordeni pentru a administra Taina Sfântului Mir unui număr de 200 de copii, Episcopul Anton Durcovici a fost arestat pe stradă de către oamenii securităţii. Avea să moară mai târziu, în noaptea dintre 10 şi 11 decembrie 1951, în închisoarea din Sighet. Acest fapt istoric a fost amintit de Episcopul auxiliar romano-catolic de Bucureşti, PS Cornel Damian, în cadrul Liturghiei pe care a prezidat-o duminică, 31 mai, în sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt, în parohia romano-catolică „Regina Sfântului Rozariu” din Popeşti-Leordeni, cu ocazia conferirii Sacramentului Sfântului Mir, aflăm de pe ARCB.ro.
La Sfânta Liturghie, la care credincioşii din Popeşti Leordeni au participat în număr mare, au concelebrat Mons. Vittorio Blasutti; pr. Isidor Mărtincă; pr. Solideo Poletti – de la Oratoriul Leonard Murialdo din Popeşti-Leordeni; pr. Ioan Riba, fiu al comunităţii; pr. Gabriel Popa, secretar eparhial; pr. Fabian Măriuţ, vicar; şi pr. Ioan Solomon, parohul comunităţii din Popeşti-Leordeni. După un an de pregătire, 53 de copii din parohie, însoţiţi de naşi, au primit Taina Sfântului Mir. În predica sa, Episcopul Cornel i-a îndemnat pe copii şi pe părinţii lor să rămână ataşaţi de Biserică şi să devină martori curajoşi ai lui Cristos cel Înviat în societatea de astăzi.



