Primă Împărtăşanie solemnă la Târgu Mureş
10.06.2009, Târgu Mureş (Catholica) - În parohia greco-catolică Adormirea Maicii Domnului din Târgu Mureş, în ziua de duminică, 7 iunie 2009, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de pr. paroh Ioan Fărcaş şi pr. Iacob Măiereanu, opt copii au primit în mod solemn, pentru întâia oară, Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Isus Cristos. În prezenţa unui număr mare de credincioşi şi a familiilor emoţionate, cei opt copii şi-au mărturisit credinţa spunând Crezul şi au recitat împreună rugăciunea domnească Tatăl nostru. Ca semn al pregătirii lor pentru această zi de primă mărturisire şi împărtăşanie, copiii au recitat de asemenea rugăciunile de pregătire pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
Primirea acestor două sacramente în sărbătoarea Coborârii Sfântului Spirit a fost precedată de un timp de pregătire spirituală şi catehetică, prin cursuri desfăşurate în cadrul parohiei şi al orelor de religie sub îndrumarea părintelui paroh şi a îndrumătorilor lor – doamnele Maria Pol, Simona Costin şi Ligia Smutzer şi domnul Virgil Costin. La finalul celebrării de duminică, părintele şi-a exprimat bucuria şi emoţia pe care le-a simţit în timpul oficierii slujbei şi a momentelor de confirmare a credinţei de către cei opt copii. Credincioşii s-au rugat împreună pentru copii, pentru ca lumina lui Cristos să ajungă în sufletele celor dragi, în familie, la şcoală, în grupurile de prieteni.
În încheiere, părintele i-a felicitat pe copii pentru că au participat la eveniment, pe părinţii lor pentru că i-au îndemnat către Sfânta Biserică şi i-a sfătuit ca şi în viitor, duminica, să fie prezenţi la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovadă şi la primirea în continuare a Sfintei Împărtăşanii. La sfârşitul Liturghiei copiii au primit diplome şi icoane care să le aducă aminte peste ani de acest moment fericit de la Prima Sfântă Împărtăşanie. După Sfânta Liturghie şi după sfinţirea apei, a ţarinii şi a spicelor, credincioşii împreună cu copiii şi părinţii s-au întreţinut într-o atmosferă de sărbătoare în curtea bisericii.




