Există un răspuns la confesionalele goale
18.06.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe preoţi să nu se resemneze în faţa confesionalelor goale, ci să ajute credincioşii să redescopere frumuseţea sacramentului aprofundând înţelegerea de către ei a Euharistiei. Papa a spus aceasta într-o scrisoare transmisă preoţilor din întreaga lume, cu ocazia Anului Preoţiei, care a început vineri, 19 iunie 2009, printr-o celebrare la împlinirea a 150 de ani de la moartea Sf. Ioan Maria Vianney, Parohul de Ars.
„Pe enoriaşii săi Sfântul Paroh îi învăţa mai ales prin mărturia vieţii”, a afirmat Pontiful. „După exemplul său credincioşii învăţau să se roage, oprindu-se cu bucurie în faţa tabernacolului pentru a-l vizita pe Isus Euharistic”. Învăţătura lui despre Euharistie „căpăta o eficacitate cu totul deosebită atunci când credincioşii îl vedeau celebrând Sfânta Jertfă a Liturghiei”. Sfântul Părinte a adăugat că sfântul „era convins că de Liturghie depindea întreaga fervoare a vieţii unui preot… şi îşi luase obiceiul de a oferi mereu, atunci când celebra, şi jertfa propriei vieţi”.
Această identificare cu jertfa Crucii l-a condus de la altar la confesional, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea: „Preoţii nu ar trebui să se resemneze văzând confesionalele lor goale şi nici să se limiteze să constate cum credincioşii se îndepărtează de acest sacrament. Pe vremea Sfântului Paroh, în Franţa, spovada nu era nici mai uşoară nici mai frecventă decât în zilele noastre, dat fiind faptul că valul revoluţionar sufocase îndelung practica religioasă. Dar el a căutat în orice chip, prin predicare şi prin sfatul convingător, să-i facă pe enoriaşii lui să redescopere semnificaţia şi frumuseţea Pocăinţei sacramentale, prezentându-le-o ca pe o exigenţă interioară a Prezenţei euharistice. A ştiut astfel să iniţieze un cerc virtuos”.
Papa a explicat că Sf. Ioan Maria petrecea multe ore în biserică înaintea tabernacolului, inspirându-i pe credincioşi „să înceapă a-l imita, mergând şi ei să-l viziteze pe Isus, şi au fost, în acelaşi timp, siguri că-l găsesc acolo pe paroh, disponibil să asculte şi să ierte. Mai apoi, mulţimea tot mai mare de penitenţi, veniţi din întreaga Franţă, a fost cea care l-a reţinut în confesional până la 16 ore pe zi. Se spunea pe atunci că Ars devenise `marele spital al sufletelor`”. Pontiful l-a citat pe Sfântul Paroh care spunea: „Nu păcătosul se întoarce la Dumnezeu pentru a-i cere iertare, ci Dumnezeu e cel care aleargă după păcătos şi-l face să se întoarcă la El”.
Sfântul Părinte i-a îndemnat pe preoţi să înveţe de la Sf. Ioan Maria Vianney „nu doar o încredere fără margini în sacramentul Pocăinţei, care să ne îndemne să-l punem din nou în centrul preocupărilor noastre pastorale, dar şi metoda `dialogului de mântuire` care trebuie să se desfăşoare în cadrul acestuia”. El a remarcat că „cine venea la confesionalul său atras de o nevoie interioară şi umilă de iertare din partea lui Dumnezeu, afla la el încurajare pentru a se cufunda în `fluviul milostivirii divine` care poartă cu sine totul în vâltoarea sa… Făcea să izvorască căinţa în inima celor superficiali, constrângându-i să vadă, cu proprii lor ochi, suferinţa lui Dumnezeu pentru păcate `întruchipată` parcă pe faţa preotului care îi spovedea”.
„Celui care, în schimb, se prezenta deja doritor şi capabil să trăiască o viaţă spirituală mai profundă, îi deschidea larg adâncurile iubirii, explicându-i frumuseţea negrăită a vieţii în unire cu Dumnezeu şi în prezenţa sa”. Sfântul Părinte a afirmat: „Parohul din Ars, la vremea sa, a ştiut să transforme inima şi viaţa multor persoane, pentru că a reuşit să-i facă să perceapă iubirea milostivă a Domnului. Şi în timpurile noastre este necesară o astfel de vestire şi o asemenea mărturie a adevărului Iubirii”.
Sfântul „căuta să adere cu totul la propria vocaţie şi misiune” deplângând „o periculoasă obişnuinţă a păstorului cu starea de păcat sau cu indiferenţa în care trăiesc multe dintre oiţele sale”. Pontiful a mai arătat jertfele preotului pentru sufletele care veneau la el la spovadă, citând cuvintele sale către un alt confrate al său: „Vă voi spune care este reţeta mea: le dau păcătoşilor o pocăinţă mică şi restul fac eu în locul lor”. „Sufletele sunt răscumpărate cu sângele lui Isus, iar preotul nu se poate dedica mântuirii lor dacă refuză să participe personal la `preţul mare` al mântuirii”.
