Hramul parohiei Ss Petru şi Pavel din Satu Mare
01.07.2009, Satu Mare (Catholica) - Luni, 29 iunie, în solemnitatea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, la biserica greco-catolică cu acelaşi hram din Satu Mare a avut loc o celebrare de spiritualitate şi de rugăciune, prin prăznuirea memoriei celor doi corifei ai credinţei creştine, citim pe BRU.ro. Evenimentul a avut o însemnătate aparte mai ales prin prezenţa Preasfinţitului Ioan Şişeştean, Episcop greco-catolic de Maramureş, alături de protopopii Dumitru Roman de Satu Mare, Vasile Buteanu de Şomcuta, Gheorghe Condor, protopop onorariu, şi de încă alţi 12 preoţi din Eparhia de Maramureş, spre bucuria credincioşilor păstoriţi de pr. paroh Gheorghe Simion.
La slujba de hram au participat peste 1.200 de credincioşi, „prezenţa atât de numeroasă arătând simpatia şi aprecierea de care Înaltul Ierarh se bucură în rândul sătmărenilor”, scrie Ioan Valeriu Valerian în corespondenţa sa. „În predică, PS Ioan Şişeştean a subliniat faptul că trebuie să avem curaj în a ne declara creştini şi de a merge fiecare în lume, după starea noastră, pentru a propovădui Evanghelia, în acest sens dânsul anunţând încheierea pe data de 19 iunie a Anului Paulin, declarând noul an ca Anul Preoţiei, după intenţia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea.” La aceeaşi Liturghie credincioşii au fost anunţaţi de posibilitatea dobândirii indulgenţei plenare prin respectarea cerinţelor formulate de Vatican. La final corespondenţa mai informează despre faptul că la celebrarea hramului au participat primarul municipiului, directorul Spitalului Judeţean şi fostul prefect.

