Interviu cu Mons. Joseph Homeyer
09.07.2009, Iaşi (Catholica) - Între 6-8 iulie 2009, Episcopul emerit Mons. Joseph Homeyer a întreprins o vizită în Dieceza de Iaşi, unde a avut întâlniri cu PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, şi Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cadrul cărora a vorbit importanţa Seminarului Social, un curs despre doctrina socială a Bisericii, şi despre posibilitatea predării acestuia şi aici, în România. La sfârşitul vizitei sale în ţara noastră, Excelenţa sa a binevoit să răspundă câtorva întrebări pentru situl Ercis.ro. Redăm integral interviul.
– Excelenţa, cu ce scop sunteţi prezent în ţara noastră?
– Prezenţa mea aici în aceste zile o datorez înainte de toate ospitalităţii şi amabilităţii episcopului Petru Gherghel. Mă bucur să vizitez această ţară pe care o găsesc minunată şi impresionată din multe puncte de vedere. Scopul prezenţei mele aici este acela de a face cunoscut Seminarul Social a cărui principală intenţia rezidă în familiarizarea cu conţinuturile fundamentale ale doctrinei sociale ale Bisericii, care trebuie să-şi găsească o aplicaţie explicită în planul social, în domeniul economic şi politic. În acest sens, am ţinut să mă întâlnesc cu reprezentaţii Bisericilor principale pentru a dezbate posibilitatea introducerii acestui Seminar şi în ambientul românesc. Acest lucru îl văd cu atât mai necesar aici, în România, în raporturile dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă, pentru că intenţiile teologice sociale ale ambelor Biserici sunt compatibile, iar oamenii aşteaptă ca la nivel social acestea să coopereze şi să se armonizeze într-un spirit autentic creştin.
– Cine poate lua parte la acest curs?
– Oricine poate să participe la el, fie că este elev ori student, economist, profesor sau politician. Important este ca participanţii să se arate deschişi şi interesaţi de ceea ce spune doctrina creştină cu privire la problemele sociale. În Germania, un rezultat al acestui seminar, ca să mă exprim aşa, este fostul cancelar german Helmut Kohl. Accesul şi ascensiunea pe care i le cunoaştem în domeniul politic au la bază asimilarea acestui Seminar. Există nenumăraţi consilieri, primari, oameni implicaţi în administraţie care au frecventat acest Seminar şi care iau iniţiative sociale în lumina doctrinei sociale a Bisericii. Acelaşi lucru cred că se poate întâmpla şi România.
– După cum bine ştiţi, suntem o ţară majoritar ortodoxă. Ce credeţi despre relaţia dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă?
– După aceste câteva zile petrecute aici, nu pot să am încă o impresie obiectivă. Din discuţiile avute cu episcopul Petru Gherghel, am înţeles că există contacte cu Biserica Ortodoxă. Am discutat cu mitropolitul Teofan cu privire la acest Seminar Social şi am putut remarca că s-a arătat foarte amabil şi interesat de ceea ce intenţionăm să facem împreună. Cred că tocmai prin acest Seminar se poate construi o punte, un loc de întâlnire şi de punere în valoare a multor lucruri comune.
– Timp de cinci ani aţi fost preşedinte al Comisiei Episcopatelor Comunităţii Europene (COMECE). Ce misiune v-a revenit în cadrul ei?
– Misiunea mea principală a fost acea de a asculta ceea ce episcopii din alte ţări spun despre Uniunea Europeană, ce aşteptări au, ce critici formulează. De multe ori a trebuit să deconstruiesc eventualele prejudecăţi pe care şi le formulau unii episcopi, cum că Uniunea Europeană e ceva rău în sine, are în vedere doar interesele celor puternici şi altele asemenea. În acelaşi timp, a trebuit să apăr şi să evidenţiez însemnătatea creştinismului pentru cultura şi civilizaţia europeană care era pusă în umbră sau insuficient accentuată.
– Anul acesta este dedicat preoţiei. Ce puteţi spune despre propria vocaţie?
– Vocaţia mea. Trebuie să vorbesc de ceea ce a a fost acum mai bine de 50 de ani în urmă. De atunci şi până acum bineînţeles că am putut trăi şi experimenta multe schimbări. Începutul vocaţiei mele o aventură. Bunul Dumnezeu păşeşte pe drumul foarte întortocheate. Eu aveam intenţia să studiez medicina şi să devin medic. Dar la sfârşitul celui de-al doilea an de liceu am trăit multe decepţii şi neplăceri, aşa încât atunci am început să mă gândesc serios de ce vreau eu de fapt să studiez medicina. Întrebarea care mi-am pus-o atunci era: viaţa mea este pentru a câştiga bani? Mă mulţumeşte pe mine acest lucru? Îmi amintesc că am luat Noul Testament în mână şi l-am citit de la un capăt la altul într-o singură noapte. Am fost tot mai mult impresionat de figura lui Cristos pe care până atunci nu o cunoscusem, nu o percepusem într-o aşa manieră. Din evanghelia am observat dreptatea şi adevărul care se reflectau în cuvintele lui, faptul că era apropiat oamenilor, că a trăit şi a lucrat în numele slavei Tatălui său ceresc. Aceasta m-a fascinat aşa de mult, încât mi-am spus: el îşi caută ucenici care să continue ceea ce el a făcut şi eu trebuie să fiu unul dintre ei.
– Având o aşa bogată experienţă sacerdotală, ce aţi recomanda preoţilor noştri pentru trăirea vocaţiei lor?
– Cred că este esenţial ca preoţii să privească la Marele Preot Isus Cristos, să i se încredinţează intensiv lui, asta înseamnă să citească evanghelia şi să o mediteze temeinic, să se apropie de istoria bisericii şi cunoscând-o să fie atenţi la cel fel de provocări oferă lumea de astăzi şi, cel mai important, să se apropie cu sinceritate de Isus şi să-l întrebe pe el: Doamne ce vrei tu să fac eu ca preot aici şi astăzi? Care este aşteptarea ta de la mine azi şi acum? Trăim altfel decât în primul secol creştin. Consider că în istoria noastră se pune pentru prima oară problema naşterii, a întemeierii unei familii a întregii lumii, şi de aceea suntem nevoiţi să lărgim cât mai mult orizonturile, să creăm apropieri. Foarte important ar fi deci ca de la introvertirea prin care cineva se vede numai pe sine, doar Biserica din propria ţară, doar propriul interes să se treacă la deschiderea universală. Trebuie să avem o privire care să ajungă la toţi oamenii.
