Comemorarea călugăriţelor ucise în timpul Revoluţiei Franceze
17.07.2009, Roma (Catholica) - Biserica a amintit vineri, 17 iulie 2009, martirajul celor 16 călugăriţe carmelite desculţe de la Mănăstirea Întrupării din Compiegne, ucise cu ghilotina la Paris, în urmă cu 215 ani, pe 17 iulie 1794, în timpul Revoluţiei Franceze. Călugăriţele, beatificate în 1906 de Papa Pius al X-lea, au refuzat să adere la Constituţia civilă a clerului, voită de revoluţionari pentru a separa catolicii francezi de Papa. Închise în teribila închisoare de la Conciergerie, deja plină de preoţi şi călugări, au fost condamnate la moarte de tribunalul revoluţionar pentru fidelitatea lor faţă de viaţa consacrată, pentru „fanatism”, cum era definită devoţiunea faţă de Preasfânta Inimă a lui Isus şi a Mariei, şi pentru ataşamentul faţă de autoritatea pontificală. Trupurile lor au fost aruncate apoi cu cel mai mare dispreţ într-o groapă comună.
Despre ultimele ore trăite de aceste călugăriţe carmelite a vorbit pentru Radio Vatican pr. carmelit Bruno Secondin: „Este foarte frumoasă descrierea pe care o face scriitorul Georges Bernanos în cartea `Dialogul carmelitelor`, sau Gertrude von Le Fort: descriu şi chinul unora dintre ele în faţa morţii şi curajul superioarei – care se numea Maica Tereza a Sfântului Augustin – care le susţinea şi primea de la ele, puţin înainte de a fi ghilotinate, profesiunea reînnoită a vieţii lor călugăreşti. Amintim apoi cum aceste femei s-au dus la martiriu cântând. Aceasta este o expresie foarte frumoasă de credinţă care aparţine tradiţiei carmelite: amintesc de momentul când carmeliţii au fugit de la Muntele Carmel din cauza saracenilor care i-au izgonit: mulţi dintre ei au fost masacraţi şi se spune că în timp ce erau ucişi cântau „Salve Regina – Bucură-te, Regină”.
În acea perioadă au fost ghilotinaţi „mai mulţi carmeliţi şi carmelite, monahii şi monahi, precum şi terţiari care, asemenea călugărilor din toate ordinele, au fost şi ei întemniţaţi. Şi deoarece închisorile nu erau suficiente, inventaseră o metodă specială: îi puneau pe nave-închisoare şi îi lăsau acolo până la moarte, care putea să fie din cauza ciumei şi a bolilor de orice natură”. Mesajul lor pentru oamenii de astăzi este acela că „e nevoie mereu, înlăuntrul inimii, de o pasiune stabilă pentru a înfrunta momentele dificile ale vieţii şi ele, cu rugăciunea, cu sprijinul reciproc şi cu curajul pe care şi l-au dat unele altora, au ştiut să se apropie de acest tragic sfârşit al ghilotinei… Această comemorare ne dă o indicaţie despre cât este de important a se încredinţa Domnului şi sprijinului Său pentru a traversa aceste momente dificile şi asemenea situaţii de moarte şi de risc pe care astăzi toţi ne putem afla în situaţia că trebuie să le înfruntăm”.
