Vizită papală în două oraşe italiene în septembrie
17.07.2009, Vatican (Catholica) - În 6 septembrie, Papa Benedict al XVI-lea va face o călătorie în oraşele italiene Viterbo şi Bagnoreggio. Viterbo, aflat la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Roma, este cunoscut ca „oraşul Papilor”, dat fiind că a servit ca sediu pentru Succesorii lui Petru timp de câteva decenii în secolul al XIII-lea. Au avut loc acolo inclusiv Conclavuri, unul dintre ele alegându-l pe Papa Grigore al X-lea, care mai apoi a fost beatificat.
Conform programului vizitei, Sfântul Părinte va sosi în dimineaţa zilei de duminică, 6 septembrie, la Stadionul Enrico Rocchi urmând să aibă loc ceremonia de primire. Mai apoi va face o vizită la Palatul Papilor, de unde va adresa un discurs către locuitorii oraşului. Va urma celebrarea Sfintei Liturghii. Sfântul Părinte va vizita apoi mormântul Sf. Roza de Viterbo, patroana oraşului. Sfântul Părinte va avea ocazia să vadă faimoasa „Macchina di Santa Rosa”, o construcţie uriaşă purtată în procesiune în fiecare an pentru sărbătorirea sfintei franciscane.
După-amiaza, Papa Benedict se va ruga Rozariul la Sanctuarul Fecioarei de Quercia, alături de persoane consacrate din 12 mănăstiri din regiune. Vizita Papei la Bagnoreggio va fi scurtă. Se va opri pentru a se ruga la relicvele Sf. Bonaventura şi îi va saluta pe locuitori în piaţa din centrul oraşului.
