Presa a perceput pozitiv „Caritas in Veritate”
26.07.2009, Vatican (Catholica) - Conform purtătorului de cuvânt al Vaticanului, media continuă să vorbească cu interes despre noua enciclică a Papei Benedict al XVI-lea, apreciind-o ca „un mesaj de speranţă”. Pr. Federico Lombardi a vorbit despre modul în care presa a perceput „Caritas in Veritate” în cadrul ultimei ediţii a emisiunii „Octava Dies” a televiziunii vaticane. El a susţinut că enciclica „a avut şi continuă să aibă un mare ecou în lume, cu numeroase comentarii în diferite limbi”.
„Profunzimea abordării antropologice şi teologice şi multitudinea şi relevanţa temelor tratate oferă ocazia unei largi game de analize, în general foarte pozitive”, a observat pr. Lombardi. „Comentatorii văd că, în ciuda crizei prin care trecem acum, enciclica oferă un mesaj de speranţă: omenirea are misiunea şi mijloacele pentru a transforma lumea şi pentru a progresa în dreptate şi în iubire în relaţiile umane, chiar şi în spaţiul social şi economic.” A continuat spunând că „dacă dezvoltarea trebuie să fie în slujba omului, a tuturor oamenilor, nu putem să scăpăm din vedere problema mai profundă: cine este omul care trebuie slujit”.
„Aici – şi acesta este unul dintre punctele originale ale enciclicii – orizontul se extinde la teme care nu au fost abordate în enciclicele sociale anterioare: apărarea vieţii, viziunea asupra sexualităţii şi familiei”, a explicat pr. Lombardi. „Pe aceste teme Papa merge încă o dată cu curaj împotriva celor mai răspândite curente, chiar împotriva tendinţelor culturale ce domină astăzi.” Aceste părţi ale enciclicei sunt „esenţiale”, a susţinut el, afirmând că „trebuie citite şi luate în serios ca parte a unui discurs unic”. Biserica, a concluzionat părintele iezuit, „ne oferă tuturor, cu loialitate, viziunea ei asupra omului, deoarece este convinsă că acesta este cel mai bun mod de a sluji binele omului”.
