VaticanState.va: doi ani, trei milioane de vizite
05.08.2009, Vatican (Catholica) - Cu peste trei milioane de vizite de la lansare, situl Statului Vatican, VaticanState.va, şi-a celebrat recent, la 19 iulie, cea de-a doua aniversare. Situl, care permite navigatorilor din orice parte a lumii să „privească” mai îndeaproape Vaticanul, primeşte în medie 1.800 de vizitatori pe zi, însumând trei milioane de pagini accesate de la lansare.
Webmasterul Eugenio Hasler a explicat că iniţiativa „a apărut în 2005, existând intenţia construirii unei baze de date care să prezinte lumii Statul Vatican, organizarea, activităţile şi serviciile sale”. În 2007 baza de date a devenit un sit web, disponibil acum în cinci limbi: italiană, franceză, spaniolă, engleză şi germană. În fiecare limbă, situl se împarte în cinci secţiuni: Statul şi Guvernul, servicii, alte instituţii, monumente şi magazinul online. Cele mai vizitate pagini sunt cele ce oferă imagini prin intermediul unor camere web amplasate în anumite zone din Vatican: la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea, la domul Bazilicii San Pietro, vederea asupra Pieţii San Pietro, a Grădinilor Vaticane şi Castelului Gandolfo (unde se află actualmente Papa în vacanţă).
