Martiri care învaţă eroismul evanghelic
09.08.2009, Castel Gandolfo (Catholica) - Câteva mii de pelerini din diferite părţi ale lumii au participat duminică, 9 august 2009, la întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea în curtea interioară dar şi în piaţa din faţa reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo, pentru recitarea rugăciunii Îngerul Domnului. Ca şi în duminica precedentă, în alocuţiunea sa, Pontiful, având în vedere Anul Preoţiei, a propus o altă serie de sfinţi, în cea mai mare parte martiri, comemoraţi în luna august. Martirii Bisericii sunt pentru preoţi modele de eroism evanghelic. Vă oferim textul alocuţiunii Papei după traducerea de lucru a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
La fel ca duminica trecută, şi astăzi – în contextul Anului Preoţiei pe care îl celebrăm – ne oprim să medităm asupra câtorva sfinţi şi sfinte pe care liturgia îi aminteşte în aceste zile. Cu excepţia fecioarei Clara din Assisi, înflăcărată de iubirea divină în oferirea zilnică a rugăciunii şi vieţii în comun, ceilalţi sunt martiri, dintre care doi au fost ucişi în lagărul de la Auschwitz: Sfânta Tereza Benedicta a Crucii – Edith Stein, care, născută în credinţa ebraică şi cucerită de Cristos la vârstă adultă, a devenit călugăriţă carmelită şi a pecetluit propria existenţă cu martirajul; şi Sfântul Maximilian Kolbe, fiu al Poloniei şi al Sfântului Francisc de Assisi, mare apostol al Neprihănitei.
Vom întâlni apoi alte figuri splendide de martiri ai Bisericii Romei, precum Sfântul Ponţian Papă, Sfântul Hipolit preot şi Sfântul Laurenţiu diacon. Aceste minunate modele de sfinţenie Biserica ni le propune! Aceşti sfinţi sunt martori ai acelei carităţi care iubeşte „până la sfârşit” şi nu ţine cont de răul primit, ci îl combate cu binele (cf. 1Corinteni 13,4-8). De la ei putem învăţa, mai ales noi, preoţii, eroismul evanghelic care ne face, fără a ne teme de nimic, să ne dăm viaţa pentru mântuirea sufletelor. Iubirea învinge moartea!
Toţi sfinţii, dar în special martirii, sunt martori ai lui Dumnezeu, care este Iubire. Deus caritas est. Lagărele naziste, ca orice lagăr de exterminare, pot fi considerate simboluri extreme ale răului, ale infernului care se deschide pe pământ când omul uită de Dumnezeu şi i se substituie Lui, uzurpându-i dreptul de a decide ce este bine şi ce este rău, de a da viaţa şi moartea. Din păcate, însă, acest trist fenomen nu este circumscris la lagăre. Ele sunt mai degrabă vârful cel mai înalt al unei realităţi ample şi difuze, adesea cu hotare neclare. Sfinţii, pe care i-am amintit pe scurt, ne fac să reflectăm asupra divergenţelor profunde care există între umanismul ateu şi umanismul creştin; o antiteză ce traversează întreaga istorie, dar care la sfârşitul celui de-al doilea mileniu, cu nihilismul contemporan, a ajuns la un punct crucial, aşa cum mari literaţi şi gânditori au perceput şi cum evenimentele au demonstrat-o pe larg. Pe de o parte, există filozofii şi ideologii, dar din ce în ce mai mult şi moduri de a gândi şi de a acţiona, care exaltă libertatea ca unic principiu al omului, ca alternativă pentru Dumnezeu, şi în felul acesta transformă omul într-un dumnezeu, care face din arbitrarietate propriul sistem de comportament. Pe de alta, avem sfinţii care, practicând Evanghelia carităţii, dau mărturie despre speranţa lor; ei arată adevăratul chip al lui Dumnezeu care este Iubire şi, în acelaşi timp, chipul autentic al omului, creat după chipul şi asemănarea divină.
Dragi fraţi şi surori, să o rugăm pe Fecioara Maria să ne ajute pe toţi – în primul rând pe noi, preoţii, – să fim sfinţi asemenea acestor eroici martori ai credinţei şi ai dăruirii de sine până la martiriu. Acesta este unicul mod de a oferi instanţelor umane şi spirituale care suscită criza profundă a lumii contemporane, un răspuns credibil şi exhaustiv: cel al iubirii în adevăr.
