Sfinţenia este întotdeauna actuală
13.08.2009, Vatican (Catholica) - În data de 4 august 2009, ziua în care este pomenit în calendar Sfântul Ioan Maria Vianney, de la a cărui moarte se împlinesc 150 de ani, ocazie cu care Papa Benedict al XVI-lea a declarat Anul Preoţiei, Arhiepiscopul Mauro Piacenza, secretar al Congregaţiei pentru Cler, a adresat confraţilor săi întru preoţie o scrisoare intitulată „Sfinţenia este întotdeauna actuală”. „Parohul din Ars”, spune Arhiepiscopul, „se evidenţiază în faţa noastră ca o figură eminentă de sfinţenie sacerdotală, trăită nu prin caracterul extraordinar al faptelor, ci în fidelitatea cotidiană în exercitarea ministerului; devenit model şi `far` pentru Franţa începutului de secol al optsprezecelea şi pentru Biserica întreagă, din orice timp şi loc, el este, pentru fiecare dintre noi, izvor de mângâiere şi de speranţă, chiar şi în mijlocul unor `oboseli` care pot să atingă preoţia noastră”.
Analizând trăsăturile Parohului de Ars, Arhiepiscopul îl oferă astfel ca exemplu preoţilor în diferitele contexte ale vieţii lor: „Dedicarea sa totală este stimul pentru dăruirea noastră bucuroasă lui Hristos şi fraţilor, pentru ca ministerul să fie întotdeauna ecou luminos al acelei consacrări din care derivă însuşi mandatul apostolic… Iubirea sa faţă de Hristos, plină şi de afecţiunea cea mai umană şi sinceră, să fie pentru noi încurajare la `a ne îndrăgosti` tot mai profund de `Isus al nostru`: să fie El privirea pe care o căutăm dimineaţa, mângâierea care ne însoţeşte seara, memoria şi tovărăşia fiecărei respiraţii a zilei. A trăi, după exemplul Sfântului Ioan Maria Vianney, ca îndrăgostiţi de Domnul, înseamnă a reuşi să ţinem întotdeauna ridicată tensiunea misionară, devenind progresiv dar în mod real imagini vii ale Bunului Păstor şi ale celui care proclamă lumii: `Iată Mielul lui Dumnezeu`”.
„Eroica sa dăruire confesionalului, hrănită de un real spirit reparator şi alimentată de conştiinţa de a fi chemat să participe la `înlocuirea vicarială` a unicului Mare Preot, să ne încurajeze la a redescoperi frumuseţea şi necesitatea, şi pentru noi preoţii, a celebrării Sacramentului Reconcilierii. Acesta este, o ştim bine, un loc de reală contemplare a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în sufletele pe care El le fascinează cu delicateţe, le conduce şi le converteşte; a se lipsi de un asemenea `spectacol minunat` este o privare ireparabilă şi injustă, atât pentru credincioşi cât şi pentru propriul minister care se hrăneşte din uimirea care se naşte pentru fiecare miracol al libertăţii omeneşti care spune `Da!` lui Dumnezeu!” Scrisoarea poate fi citită la secţiunea documente.
