Sf. Ioan Vianney despre Maica Domnului
15.08.2009, Castel Gandolfo (Catholica) - Astăzi Biserica Catolică şi cele Ortodoxe au sărbătorit Adormirea Maicii Domnului (respectiv Ridicarea ei cu trupul la cer). Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit conform tradiţiei cu credincioşii pentru antifonul Angelus, la Palatul apostolic de la Castel Gandolfo. Înaintea rugăciunii, Sfântul Părinte a rostit o scurtă alocuţiune, pe care v-o oferim după traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
În inima lunii august, timp de concedii pentru multe familii, şi pentru mine, Biserica sărbătoreşte solemnitatea Ridicării la cer a Fericitei Fecioare. Aceasta este o ocazie specială pentru a medita asupra sensului ultim al existenţei noastre, ajutaţi de Liturghia de azi care ne invită să trăim în această lume orientaţi spre bunurile veşnice, pentru a avea parte la aceeaşi slavă a Mariei, la aceeaşi bucurie a Mamei noastre (Cf rugăciunea „colecta”). De aceea, să ne îndreptăm privirea spre Sfânta Fecioară, Steaua speranţei, care ne luminează drumul pământesc, urmând exemplul sfinţilor şi sfintelor care au recurs la Ea în orice împrejurare. Ştiţi că celebrăm Anul Sacerdotal, Anul Preoţiei, în amintirea Parohului de Ars, şi aş vrea să preiau din gândurile şi mărturiile acestui sfânt paroh de ţară câteva puncte de reflecţie care pot să ne ajute pe toţi, în special pe noi preoţii, ca să reînsufleţim iubirea şi veneraţia faţă de Fecioara Preasfântă.
Biografii atestă că Sfântul Ioan Maria Vianney vorbea despre Sfânta Fecioară cu devoţiune şi în acelaşi timp cu încredere şi mare apropiere. „Sfânta Fecioară”, obişnuia el să repete, „este fără pată, înzestrată cu toate virtuţile care o fac atât de frumoasă şi plăcută Preasfintei Treimi” (B. Nodet, Pensiero e l`anima del Curato d`Ars, Torino 1967, pg. 303). Şi mai departe: „Inima acestei bune mame nu este decât iubire şi îndurare, nu doreşte decât să ne vadă fericiţi. Ajunge doar să ne adresăm Ei pentru a fi ascultaţi” (pg. 307). Transpare din aceste expresii zelul preotului care, mişcat de râvna apostolică, se bucură să vorbească despre Maria credincioşilor, şi nu oboseşte niciodată în acest sens. Chiar şi un mister dificil ca cel de azi, al Ridicării la cer a Mariei, el ştia să-l prezinte prin imagini reuşite, ca de pildă: „Omul era creat pentru cer. Diavolul a rupt scara care duce acolo. Domnul nostru, prin Pătimirea sa, ne-a făcut o alta… Preasfânta Fecioară este pe vârful scării şi o ţine cu amândouă mâinile” (ibid).
Sfântul Paroh de Ars era atras mai ales de frumuseţea Mariei, frumuseţe ce coincide cu realitatea de a fi ea însăşi Neprihănita, singura creatură zămislită fără umbră de păcat. „Sfânta Fecioară”, afirma el, „este acea frumoasă făptură care nu l-a dezamăgit niciodată pe Dumnezeu” (ibid, 306). Ca păstor bun şi credincios, el a dat înainte de toate exemplu şi în această iubire filială pentru Mama lui Isus, de care se simţea atras spre cer. „Dacă nu aş merge în cer cât aş fi de îndurerat! Nu aş vedea-o niciodată pe Sfânta Fecioară, această creatură atât de frumoasă!” (ibid, 309). A consacrat apoi de mai multe ori parohia sa Sfintei Fecioare, recomandând în special mamelor să facă la fel în fiecare dimineaţă cu copiii lor. Dragi fraţi şi surori, să ne însuşim simţămintele Sfântului Paroh de Ars. Şi cu aceeaşi credinţă să ne îndreptăm spre Maria cea Ridicată la cer, încredinţându-i în mod special preoţii din întreaga lume.
