A murit senatorul Edward Kennedy
26.08.2009, Washington (Catholica) - America este în doliu pentru moartea senatorului democrat Edward Kennedy, decedat marţi seară, 25 august 2009, la vârsta de 77 de ani, în statul Massachussets, după o lungă luptă împotriva unei tumori pe creier. „Am inima frântă”, a afirmat Barack Obama, în timp ce fostul preşedinte George W. Bush l-a definit pe Ted Kennedy „o figură de înalt profil”. Catolic, ales în Senat pentru prima dată în 1962, numele său este inseparabil legat de cel al fraţilor lui, John şi Robert. În ciuda bolii, Ted Kennedy, numit şi „leul democrat”, se angajase fără cruţare de energii pentru alegerea lui Obama. Şi tocmai noul preşedinte american – cu ocazia vizitei în Vatican pe 10 iulie anul acesta – i-a înmânat Papei o scrisoare a senatorului.
Giuseppe Mammarella, profesor emerit de relaţii internaţionale la Universitatea Stanford, a făcut pentru Radio Vatican un comentariu asupra figurii lui Ted Kennedy: „A fost unul din cei mai vârstnici senatori, cei care au servit cel mai îndelung şi care, între altele, a produs o cantitate incredibilă de proiecte de lege. Este un om care desigur a dominat viaţa politică a unei părţi a partidului său: era considerat unul dintre cei mai `liberali`, iar `liberal` în limbajul american înseamnă foarte progresist, foarte de stânga. Dar avea şi o altă funcţie, aceea de a conduce familia Kennedy. Era patriarhul după moartea celorlalţi doi fraţi, John Kennedy, asasinat la Dallas, şi Robert Kennedy, asasinat în 1968 la Los Angeles, când se afla în cursa pentru nominalizare democratică. Ted rămăsese, în fond, reprezentantul acestei mari familii care a continuat şi probabil va continua, între anumite limite, să dea contribuţii la viaţa politică americană”.
Succesul său cel mai însemnat a fost „o întreagă muncă pe care a desfăşurat-o de-a lungul anilor şi care a dus la aprobarea unei lungi serii de legi pe temele imigraţiei, de pildă, sănătăţii, drepturilor civile”. Despre „mitul” kennedian şi influenţa pe care o mai are şi astăzi asupra politicii americane, în special în rândul democraţilor, profesorul a afirmat: „Este încă atât de puternic încât Obama face referinţă în mod constant la mitul Kennedy, la familia Kennedy, la exemplul bărbaţilor Kennedy. Preşedintele Obama petrece concediul de o săptămână la Martha`s Vineyard, această faimoasă insulă, care era locul `preferat` pentru vacanţele celor din familia Kennedy… Deci, referinţele la familia Kennedy şi la exemplul lui John şi al lui Robert sunt obligatorii pentru orice candidat democrat. Şi Clinton făcea referinţă des la Kennedy şi căuta să se situeze ca un moştenitor al lui Kennedy, şi la fel şi Obama. Deci, în acest sens mitul este încă puternic. Însă Edward Kennedy poate este ultima expresie a acestui mit”.
