Statutul religiei în şcolile statelor europene
01.09.2009, Bucureşti (Catholica) - Un amplu interviu a apărut ieri în Ziarul Lumina cu prof. univ. dr. Radu Carp, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Acesta s-a încadrat într-o serie de interviuri solicitate de publicaţia ortodoxă „pentru a arăta importanţa predării religiei în sistemul de învăţământ public şi liceal, un subiect pus sub semnul întrebării de fiecare dată, în ultimii ani, cu ocazia dezbaterilor pe marginea reformării sistemului educaţional”. Redăm în continuare partea finală a interviului, unde prof. Carp vorbeşte despre statutul religiei în şcolile statale europene. „În dezbaterea actuală de la noi nu s-au enunţat, într-un mod oarecum surprinzător, argumente care ţin de statutul religiei în şcoli în alte state europene. Chiar dacă nu avem de-a face cu un domeniu în care să fie obligatorie transpunerea vreunui acquis al Uniunii Europene, un asemenea tip de raportare ar fi fost şi este necesară.”
„În Germania, bisericile care organizează şcoli private primesc finanţare de la stat în aceleaşi condiţii ca cea acordată şcolilor publice. În acestea din urmă, educaţia religioasă se face în acord cu preceptele cultelor. În legătură cu opţiunea pentru religie, aceasta se face pe baza unui sistem apropiat celui practicat în România, cu singura diferenţă că părintele optează până la 12 ani, iar elevul de la 12 la 14 ani. Potrivit Legii fundamentale (Constituţia), Religia se predă în şcolile publice şi nu poate fi transformată într-un obiect opţional. În Italia, familiile care îşi trimit copiii la şcoli private organizate de culte primesc înapoi de la stat o parte din taxele plătite, începând cu anul 2000. Acordurile de la Villa Madama între Vatican şi statul italian precizează că în fiecare şcoală se predau obligatoriu două ore de religie şi o oră în cazul liceelor. Părinţii optează în locul elevilor până la 13 ani. Cel mai interesant este sistemul din Marea Britanie. Potrivit Education Act din 2002, Religia face parte din `educaţia de bază` (basic curriculum). Modul de predare a religiei se decide în fiecare şcoală de către un comitet compus dintr-un reprezentant: al Bisericii Anglicane; al altor culte creştine sau al altor religii, acesta fiind desemnat astfel încât să fie reflectate `principalele tradiţii religioase ale zonei`; al asociaţiei/ asociaţiilor învăţătorilor; al autorităţii educaţionale locale. Astfel, părinţii sunt excluşi de la luarea unei decizii în locul elevilor, însă predarea religiei se face prin decizia luată de toţi cei care ar putea avea un cuvânt de spus în legătură cu educaţia oferită în şcoli.”
„Celor care consideră că transformarea religiei în şcoli într-o disciplină opţională ar fi un avans în direcţia unui stat în care separaţia de Biserică să fie clar demarcată, le aduc aminte că în Franţa, ţara cea mai laicizată din Uniunea Europeană, în regiunile Alsacia şi Lorena Religia face parte din curricula obligatorie a şcolilor, profesorii de religie sunt plătiţi de stat, iar nota obţinută la religie nu este luată în calcul la stabilirea mediei finale a elevilor. În restul Franţei, Religia nu se predă în şcolile publice, însă miercurea elevii nu au ore, pentru a li se permite celor care doresc să îşi completeze educaţia să participe la ore de religie în afara şcolii. În concluzie, excluderea religiei din curricula şcolară ar institui un sistem mai anti-religios chiar decât cel practicat în ţara prin excelenţă a laicităţii.”
