Campus de cunoaştere pentru copii
17.09.2009, Iaşi (Catholica) - În perioada 31 august – 5 septembrie 2009, a avut loc un campus de cunoaştere a lui Dumnezeu în frumuseţea creaţiei, dar şi o mai profundă şi atentă cunoaştere între ei pentru aproape 50 de copii şi animatori din parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus din Iaşi. Campusul a avut loc la Slănic-Moldova prin bunăvoinţă şi sprijinul pr. Anton Farcaş, a pr. Eduard Patraşcu şi a unui mare număr de binefăcători. Coordonatorii activităţilor au fost pr. Felix Roca jr. şi surorile Antonia şi Clara din Congregaţia Surorile „Maria Bambina”, aflăm de pe Ercis.ro.
Încă din prima zi copiii au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să admire minunăţia creaţiei în cele 3-4 ore petrecute în salina din Târgu-Ocna. Programul următoarelor zile i-a ajutat pe copii să îl întâlnească pe Dumnezeu de-a lungul întregii zile în cele mai mărunte activităţi. Încă de la prima oră l-au întâlnit zilnic la Sfânta Liturghie, pentru ca apoi de-a lungul zile să îl descopere prezent în ceilalţi, în aproapele, prin diferitele drumeţii făcute în mijlocul naturii. Dumnezeu a fost descoperit ca fiind prezent atât la Mănăstirea Ştefan cel Mare din localitatea Cerdac, până unde au străbătut 12 km prin pădure, cât şi în mijlocul minunăţiilor naturii din Slănic-Moldova, pe traseul celor 300 de trepte şi în poieniţele care au fost loc de joacă şi recreere. Programul de seară a inclus momente artistice, plimbări, filme.



