Anul astronomiei: ocazie de dialog între credinţă şi cultură
14.10.2009, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de marţi, 13 octombrie 2009, a fost prezentată expoziţia Astrum 2009, care se va desfăşura începând din 16 octombrie în Muzeele Vaticanului, cu ocazia Anului Internaţional al Astronomiei. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, Mons. Gianfranco Ravasi, a răspuns întrebărilor diferiţilor jurnalişti, care au făcut referire şi la falsa opoziţie dintre credinţă şi ştiinţă, mai ales în cazul lui Galileo Galilei.
Mons. Ravasi a afirmat în primul rând că trebuie să considerăm „tribunalul istoriei ca o componentă a dialogului între ştiinţă şi credinţă”, şi pentru aceasta este important „să recunoaştem greşelile şi ale uneia şi ale alteia”, dar în acelaşi timp nu trebuie să ţinem mereu deschis acest tribunal, mai degrabă trebuie să privim spre viitor. Preşedintele Consiliului Pontifical şi-a exprimat satisfacţia pentru roadele pe care le-au dat unele evenimente din Anul Internaţional al Astronomiei, precum congresul „Cazul Galileo: o relectură istorică, filozofică şi teologică”, desfăşurat la Florenţa între 26 şi 30 mai, în cadrul căruia a fost instituit un dialog între oamenii de ştiinţă şi istoricii credincioşi şi agnostici.
Profitând de tema credinţei şi a ştiinţei, unul dintre jurnalişti a întrebat dacă Biserica a ţinut cont de aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, care a elaborat teoria evoluţiei speciilor. Mons. Ravasi a amintit congresul desfăşurat în perioada 2-7 martie la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, intitulat „Evoluţia biologică, fapte şi teorii”, la care au susţinut alocuţiuni teologi şi filozofi. El a afirmat că acea întâlnire „a demonstrat clar că pe această temă este posibil un dialog foarte rodnic”, şi a amintit că experţii în tema evoluţiei „erau foarte credincioşi”. Problema apare atunci când „evoluţionismul doreşte să interpreteze toate fenomenele”, sau când este folosită „doctrina fundamentală ca sistem ştiinţific”.
