Beatificarea unui păstor al unităţii Bisericii şi părinte al săracilor
19.10.2009, Roma (Catholica) - Circa 10 mii de persoane au participat duminică, 18 octombrie 2009, dimineaţă, la Toledo, Spania, la Liturghia cu ritul beatificării Cardinalului Ciriaco Maria Sancha y Hervas, concelebrată de Arhiepiscopul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi reprezentant al Papei. Pentru noi toţi, a spus Arhiepiscopul, citat de Radio Vatican, noul Fericit este „un model de credinţă, pentru a ne face să trăim mereu cu privirea îndreptată spre înalt. E un model de speranţă pentru a ne aminti că adevărata noastră ţintă este patria cerească”, „un model de caritate, pentru a ne aminti că iubirea de Dumnezeu şi de aproapele ne face viaţa nobilă”.
Noul Fericit a trăit în secolul al XIX-lea şi s-a distins, mai întâi ca preot în Cuba şi apoi ca Arhiepiscop de Toledo, prin iubirea faţă de cei săraci şi marginalizaţi, pentru ajutorarea cărora a înfiinţat Institutul Surorilor săracilor, care ulterior şi-au luat numele de Surorile Carităţii Cardinalului Sancha. Pentru el, săracii erau sacramentul viu ale prezenţei lui Isus între noi. Providenţa divină era referinţa sa zilnică pentru alimentarea carităţii operelor sale. Păstor al unităţii Bisericii, noul Fericit este un adevărat părinte al săracilor. A iubit săracii şi a murit el însuşi sărac. A murit în urma unui act de caritate. Obişnuia să încarce carul cu alimente şi mergea în locurile cel mai sărace pentru a le distribui celor nevoiaşi. Într-o zi, în timp ce împărţea săracilor hrană, a murit din cauza frigului.
