Anglicanii cugetă la invitaţia Vaticanului
28.10.2009, Londra (Catholica) - Un grup de Episcopi anglicani apreciază „generozitatea Romei” prin deschiderea unei căi pentru ei de întoarcere la comuniunea cu Sfântul Scaun, dar admit că există încă „perplexitate” legat de modul în care se vor desfăşura lucrurile. Aceasta a fost în mare concluzia conferinţei Asociaţiei „Forward in Faith” (Înainte în credinţă) desfăşurată la Londra săptămâna trecută vineri şi sâmbătă.
Asociaţia „Forward in Faith” este formată din clerici şi laici anglicani care se opun hirotonirii femeilor şi homosexualilor activi, practicată în unele părţi ale Comuniunii Anglicane. În opinia lor, aceste hirotoniri sunt contrare Scripturii şi inconsecvente cu cei două mii de ani de tradiţie, ridicând obstacole grave în calea unităţii creştine. Asociaţia a fost fondată în 1992 şi doar membrii clerici sunt în număr de aproximativ 1.000. Deşi tematica întâlnirii de săptămâna trecută fusese stabilită din timp, discuţiile s-au concentrat desigur asupra constituţiei apostolice a Vaticanului anunţată marţi, despre calea oferită anglicanilor pentru întoarcerea în Biserica Catolică, cu păstrarea liturgiei şi tradiţiei.
Preşedintele „Forward in Faith”, Episcopul John Broadhurst, a rostit discursul final, cu concluziile întâlnirii. „Este o luptă pentru adevărurile Evangheliei”, a spus el. A amintit de descurajarea resimţită de unii membri ai Comuniunii Anglicane atunci când Biserica lor a decis că femeile pot fi hirotonite. În timp ce Episcopii anglicani au fost surzi la aceste îngrijorări, Episcopul Romei i-a ascultat, a spus el. „Roma gândeşte diferit faţă de cum credeam noi că gândeşte.” Episcopul Broadhurst a caracterizat decizia de acceptare a anglicanilor în grupuri ca fiind un „răspuns eclezial” la o „problemă eclezială”. Constituţia apostolică „este generoasă”, a spus prelatul anglican. „Ea respectă integritatea noastră.” Episcopii din Asociaţia „Forward in Faith” vor căuta să răspundă constituţiei apostolice, a mai declarat el.
