Vizită pastorală a Preasfinţitului Alexandru la Şeitin
02.11.2009, Lugoj (Catholica) - Duminică, 1 noiembrie 2009, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, împreună Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, s-au aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Şeitin, protopopiatul Arad, la invitaţia pr. paroh Ioan Vaşadi şi a consiliului parohial. Este cea de a patra vizită pe care Preasfinţitul Alexandru o face în această parohie. Prima vizită a avut loc în anul 2000, în vremea când parohia era păstorită de pr. Ioan Bob. A doua vizită a avut loc în primăvara anului 2004, cu ocazia funeraliilor pr. Ioan Bob, iar a treia vizită a avut loc la 30 martie 2005, cu ocazia instalării actualului paroh, pr. Ioan Vaşadi. Motivele principale ale vizitei pastorale din acest an au fost sfinţirea bisericii în urma lucrărilor de restaurare, Sfânta Liturghie şi reînființarea Reuniunii Mariane.
Dimineaţa, la ora 9.40, cei doi Episcopi au fost întâmpinaţi la intrarea în localitate cu flori, pâine şi sare de pr. paroh, de primarul Remus Păcurar, de copii îmbrăcaţi în porturi populare, de alţi preoţi şi de numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din alte localităţi învecinate. S-a pornit în procesiune spre biserică cu două trăsuri, însoţite de câţiva călăreţi. În faţa bisericii cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi de pr. prelat papal Nistor Chişbora, protopop de Arad, de pr. prelat Radu Fărcaş precum şi preoţi din zonă. Ceremonia religioasă a început la orele 10 cu oficiul sfinţirii apei, desfăşurat pe esplanada din faţa intrării în biserică, după care a urmat binecuvântarea bisericii. Sfânta Liturghie arhierească a fost pontificată de PS Alexandru şi PS Virgil, alături de ei în jurul altarului aflându-se Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, şi un sobor de 10 preoţi. Cuvântul de învăţătură, pe marginea Evangheliei zilei, cea a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, a fost rostit de PS Virgil. Răspunsurile la Liturghie au fost date de corul „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic din Oradea, condus de prof. dr. Radu Mureşan.
La sfârşitul Liturghiei a avut loc ceremonia solemnă a primirii noilor membri în Reuniunea Mariană, de către cei doi Episcopi. Înaintea ceremoniei de primire, PS Alexandru s-a adresat credincioşilor spunând: „Participarea şi implicarea laicilor în viaţa Bisericii este deosebit de importantă, în special în parohiile unde nu există cel puţin o persoană consacrată sau ordine călugăreşti. Reuniunea Mariană, prin membrii săi, prin exemplul lor şi modul lor de viaţă ca buni credincioşi, ajută foarte mult preotul în activitatea pastorală parohială dar şi în probleme sociale. Una din cele mai importante atribuţii este de a cinsti pe Preacurata Fecioară Maria şi de a ne pune în slujirea ei”. PS Alexandru a înmânat Diploma Mariană şi Medalia Miraculoasă a Preasfintei Fecioare Maria celor 20 de persoane care au fost primite în Reuniunea Mariană. Asistent spiritual al Reuniunii din această parohie a fost numit pr. Ioan Vaşadi, iar ca preşedintă a fost aleasă d-na Elisabeta Avram.
La finalul ceremoniei, pr. paroh Ioan Vaşadi a mulţumit tuturor celor prezenţi: celor doi Arhierei în primul rând, corului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, primarului din Şeitin care a participat la sărbătoare, reprezentanţilor autorităţilor de stat şi tuturor credincioşilor care au făcut posibilă finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii. În final, credincioşii, preoţii şi cei doi Episcopi au continuat bucuria lor printr-o agapă fraternă pregătită cu generozitate de către credincioşii din parohie. În cadrul agapei a avut loc, pe scena căminului cultural, un program artistic de dansuri şi cântece populare oferit de artiştii de muzică şi dansuri populare din localitate.





Foarte frumos!