Deţinuţii australieni evanghelizaţi prin internet
05.11.2009, Sydney (Catholica) - Mesajul Evangheliei este trimis astăzi prin internet în zonele cele mai izolate, inclusiv în închisori, mulţumită unui proiect al Episcopilor Catolici Australieni. Un comunicat de presă al Conferinţei Episcopale anunţă că mii de persoane, inclusiv deţinuţi din Centrul Corecţional Long Bay din Sydney şi de la Centrul Corecţional Silverwater, au participat la o conferinţă online despre Evanghelia lui Luca.
Prin intermediul internetului s-au reunit persoane interesate din Australia, dar şi din Italia, Marea Britanie, Irlanda, SUA, Filipine, Coreea, Insulele Fiji şi Noua Zeelandă. Participanţii au putut să asculte intervenţiile şi să pună întrebări prin email, la care au primit răspuns în aceeaşi zi. Conferinţa, intitulată „Veniţi la masă”, este a doua de acest fel, urmând unei reuşite prezentări online despre Sf. Paul, în iunie acest an. Evenimentele au fost organizate de Conferinţa Episcopală Australiană în colaborare cu Institutul Broken Bay.
Episcopul David Walker, membru al comisiei episcopale pentru misiune şi credinţă, a găzduit conferinţa în Dieceza de Broker Bay, pe care o conduce. El a explicat că aceste activităţi răspund nevoii de formare accesibilă şi de calitate, la credinţă, a adulţilor. „Ştim din reacţiile primite după webconferinţa despre Sf. Paul că toţi au avut o experienţă pozitivă, cel mai mult apreciind evenimentul cei care sunt izolaţi şi care au cu greu acces la vorbitori de o aşa înaltă calitate”, a afirmat prelatul.
Directorul Institutului Broken Bay, Gerard Goldman, a declarat că organizatorii au fost încântaţi să aibă în audienţă şi deţinuţi. „Este o oportunitate minunată de formare întru credinţă pentru ei şi pentru mulţi alţii”, a spus el, „şi sperăm să putem să mergem mai departe cu acest proiect.” Printre vorbitori s-au aflat Arhiepiscopul Mark Coleridge de Canberra-Goulburn şi sr. Elizabeth Dowling de la Surorile Milostivirii. Câţiva laici au vorbit despre aplicarea Evangheliei la viaţa de zi cu zi. Sesiunile sunt oferite cu acces online gratuit de pe situl Institutului Broken Bay.