Papa salută o fostă sclavă a prostituţiei
05.11.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a salutat ieri o femeie nigeriană, recent eliberată din sclavia prostituţiei, mulţumită eforturilor Comunităţii Papa Ioan al XXIII-lea. Tânăra femeie a reprezentat comunitatea la audienţa generală de miercuri din Piaţa San Pietro. Ea a sosit la Roma împreună cu 3.000 de membre ale comunităţii, contextul fiind cel al comemorării a doi ani de la moartea fondatorului, preotul italian Oreste Benzi.
Pr. Benzi s-a dedicat săracilor şi celor de la marginea societăţii, preocupându-se în special de lupta împotriva sclaviei prostituţiei şi drogurilor. El a creat în 1968 Comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea, acum o asociaţie privată internaţională de drept pontifical, cu peste 600 de centre în 25 de ţări, slujind zilnic aproximativ 40.000 de persoane. Transmiţând prin femeia nigeriană salutul său membrilor comunităţii, Papa Benedict s-a referit la comemorarea morţii pr. Benzi, exprimându-şi speranţa că „moştenirea spirituală rodnică a acestui preot deosebit va fi un stimul pentru voi ca să continuaţi munca începută de el în favoarea celor marginalizaţi, pentru a sluji astfel Biserica şi lumea”. „Sunt bucuros să vă sprijin cu rugăciunea mea”, a spus Pontiful.
Pr. Benzi avea obiceiul ca, din când în când, să prezinte Papei Ioan Paul al II-lea pe unele dintre fetele şi femeile din comunitate pe care a reuşit să le salveze de sclavia prostituţiei.
