Anglicanorum coetibus şi Normele complementare
09.11.2009, Vatican (Catholica) - Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a publicat astăzi constituţia apostolică „Anglicanorum coetibus”, ce prevede ordinariate personale pentru anglicanii care doresc să intre în comuniune cu Biserica Catolică, precum şi normele complementare pentru aceeaşi constituţie apostolică. Ambele documente sunt datate 4 noiembrie, sărbătoarea Sf. Carol Borromeo, fiind semnate de Cardinalul William Joseph Levada şi de Arhiepiscopul Luis F. Ladaria S.J., prefectul şi respectiv secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
Un comunicat emis de Congregaţie aminteşte că la 20 octombrie Cardinalul Levada „a anunţat noi prevederi ca răspuns la numeroasele cereri trimise Sfântului Scaun din partea unor grupuri de clerici şi credincioşi anglicani din diferite părţi ale lumii, care şi-au exprimat dorinţa de a intra în comuniune deplină cu Biserica Catolică”. „Constituţia apostolică `Anglicanorum coetibus`, publicată astăzi, introduce o structură canonică ce prevede o astfel de reunire în grup prin înfiinţarea de ordinariate personale, ce vor permite acestor grupuri să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică în timp ce îşi păstrează elementele distinctive ale patrimoniului spiritual şi liturgic anglican. În acelaşi timp, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei publică un set de Norme complementare ce vor ghida implementarea acestor prevederi. Această Constituţie apostolică deschide o nouă cale de promovare a unităţii creştinilor, în timp ce dă legitimitate diversităţii în exprimarea credinţei noastre comune. Reprezintă nu doar o iniţiativă din partea Sfântului Scaun, ci un răspuns generos din partea Sfântului Părinte la aspiraţiile legitime ale acestor grupuri anglicane. Prevederile despre această nouă structură sunt consecvente cu angajamentul la dialog ecumenic, care continuă să fie o prioritate pentru Biserica Catolică.”
„Posibilitatea dată de Constituţia apostolică pentru clerici căsătoriţi în ordinariatele personale nu înseamnă vreo schimbare în disciplina Bisericii privind celibatul. Conform Conciliului Vatican II, celibatul preoţesc este un semn şi un stimulent pentru caritatea pastorală şi proclamă în mod deosebit împărăţia lui Dumnezeu.” Constituţia apostolică e formată din 13 secţiuni care privesc, printre altele: formarea noilor ordinariate, care au, conform paragrafului 3 al secţiunii 1, „personalitate juridică publică prin lege (ipso iure)” şi sunt „comparabile, juridic, cu o Dieceză”; puterea ordinariatului, „se va exercita împreună cu Episcopul diecezan local în cazurile prevăzute de Normele complementare”; candidaţii la hirotonire; stabilirea, cu aprobarea Sfântului Scaun, de noi Institute pentru Viaţă Consacrată şi Societăţi de Viaţă Apostolică; vizitele „ad limina” ale ordinariatelor ş.a. Normele complementare privesc jurisdicţia Sfântului Scaun; relaţiile cu Conferinţele Episcopale şi cu Episcopii diecezani; ordinariatele; credincioşii din ordinariate; clerul; foştii Episcopi anglicani; consiliul de conducere; consiliul pastoral şi parohiile personale.