O clinică de avorturi se închide după 40 de zile de rugăciune
09.11.2009, Pensacola (Catholica) - O clinică de avorturi din Florida s-a închis la 30 octombrie 2009, tocmai când se apropia de final acţiunea 40 de Zile pentru Viaţă, o veghe de rugăciune desfăşurată aici. Clinica a fost penalizată de stat pentru o licenţă expirată. A fost a treia oară când s-a organizat o astfel de veghe de rugăciune de 40 de zile în acest loc. „Clinica pentru avorturi a funcţionat aici timp de 25 de ani”, a arătat David Bereit, director naţional al mişcării 40 de Zile pentru Viaţă.
„Oamenii s-au rugat pentru ca avorturile să înceteze, şi în timpul campaniei de toamnă 40 de Zile pentru Viaţă – prezenţa paşnică, în rugăciune, a credincioşilor creştini – s-a anunţat în sfârşit că această instituţie, unde au murit un număr imens de copii nenăscuţi, se închide. Nu este doar o coincidenţă. Dumnezeu lucrează în moduri misterioase, şi acesta este într-adevăr un răspuns la rugăciuni!” Aceasta este a cincea închidere a unei clinici de avorturi la care s-a organizat o veghe de rugăciune de 40 de zile. Coordonatorii locali ai acţiunii nu au ştiut că închiderea instituţiei a fost anunţată oficial vineri, 30 octombrie, a 38-a zi din cele 40. Ei au venit, cum era planificat, la rugăciune în zilele de sâmbătă şi duminică; ştirea despre închidere a apărut în ziarul de luni.