Comemorarea Fericitului Ioan Duns Scotus la Roman
11.11.2009, Roman (Catholica) - Ordinul Franciscan celebrează în ziua de 8 noiembrie memoria fericitului Ioan Duns Scotus. Facultatea de filozofie Ioan Duns Scotus, recent înfiinţată în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, a organizat, cu prilejul celebrării memoriei filosofului şi teologului franciscan, o sesiune ştiinţifică, menită să pună în lumină aspecte din personalitatea şi gândirea sa, aflăm de pe situl OFMConv.ro. Programul sesiunii desfăşurate în ziua de 7 noiembrie 2009 a fost structurat astfel: ora 9.30 – Conferinţa: „Fericitul I. Duns Scotus: Viaţa şi opera”, prezentată de pr. asist. univ. Cazimir Ghiurca; 10.30 – Lansare de carte: pr. asist. univ. Mihai Afrenţoae, Creaţie şi eliberare în vederea unei alianţe; pr. lect. univ. dr. Damian Pătraşcu, Creştinism şi filozofie în secolele I-III. La ora 11.30 a fost celebrată o Sfântă Liturghie în memoria fericitului I. Duns Scotus, patronul Facultăţii de Filozofie. Au participat la acest moment academic şi festiv profesori, studenţi şi elevi precum şi alţi oaspeţi care au dorit să ia un minim contact cu viaţa şi gândirea acestuia.
Ioan Duns Scotus s-a născut, conform unei tradiţii, la Maxton (Roxburg) Scoţia, probabil în anul 1266; alte ipoteze plasează naşterea lui în satul Duns din Berwick. Către anul 1278, la vârsta de 13 ani, a început să frecventeze şcoala franciscanilor din Haddington, unde se afla unchiul său. Posibil ca la vârsta de 15 ani să fi intrat în Noviciatul franciscan. Prima dată sigură de care dispunem este aceea a sfinţirii sale ca preot: 17 martie 1291. A studiat la Oxford, Cambridge şi Paris, sub îndrumarea unor importanţi maeştri. În anul 1301, deja maestru de teologie, preda la Universitatea din Paris. În anul 1303 s-a deschis lupta dintre regele Franţei, Filip cel Frumos, şi Papa Bonifaciu VIII. Scotus a fost expulzat din Franţa pentru că a susţinut interesele papale. Între anii 1303-1304 a predat la Oxford şi s-a întors la Paris în anul 1304. În tot acest timp Duns Scotus, cunoscut şi sub numele de „Doctorul subtil” a desfăşurat o impresionantă activitate ca maestru şi scriitor. În 1307 s-a transferat la Koln, unde a continuat să predea. A murit în acelaşi oraş la 8 noiembrie 1308, la vârsta de circa 42 sau 43 de ani. Papa Ioan Paul II l-a declarat fericit la 20 martie 1993.