Crucea este semnul paradoxal al regalităţii lui Isus
22.11.2009, Vatican (Catholica) - Anul bisericesc după calendarul romano-catolic se încheie cu Solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului. Mii de credincioşi, romani şi pelerini, s-au reunit la prânz, în ziua de duminică, 22 noiembrie 2009, în Piaţa San Pietro, pentru a asculta alocuţiunea Papei şi a se ruga împreună antifonul marian Îngerul Domnului. Papa a vorbit despre regalitatea lui Cristos şi a îndemnat creştini să se întrebe pe cine vor să urmeze: Pe Dumnezeu sau pe cel rău? Adevărul sau minciuna? Vă oferim textul alocuţiunii după versiunea Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În această ultimă duminică a Anului liturgic, celebrăm Solemnitatea lui Isus Cristos, Regele universului, o sărbătoare de instituire relativ recentă, care însă are profunde rădăcini biblice şi teologice. Titlul de „rege”, cu referire la Isus, este foarte important în Evanghelii şi ne permite să înţelegem complet figura şi misiunea Sa de mântuire. Se poate nota în acest sens o evoluţie progresivă: se pleacă de la expresia „regele iudeilor” şi se ajunge la aceea de rege universal, Stăpân al cosmosului şi al istoriei, deci mult dincolo de aşteptările chiar şi ale poporului ebraic. În centrul acestui parcurs de revelare a regalităţii lui Isus Cristos stă încă o dată misterul morţii şi învierii Sale. Când Isus a fost răstignit pe Cruce, capii iudeilor l-au luat în râs spunând: „Dacă este regele Israelului, să se coboare acum de pe cruce şi vom crede în el” (Matei 27,42). În realitate, tocmai întrucât este Fiul lui Dumnezeu, Isus s-a dat în mod liber pătimirii, iar crucea este semnul paradoxal al regalităţii sale, care constă în biruinţa voinţei iubirii lui Dumnezeu Tatăl asupra neascultării păcatului. Şi tocmai oferindu-se pe sine ca jertfă de ispăşire, Isus devine Regele universal, cum va declara El însuşi arătându-se apostolilor după înviere: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei 28,18).
În ce constă însă „puterea” regală a lui Isus? Nu este cea a regilor şi a celor mari ai acestei lumi; este puterea divină de a da viaţa veşnică, de a elibera de cel rău, de a învinge stăpânirea morţii. Este puterea iubirii, care ştie să scoată binele din rău, să înduioşeze o inimă împietrită, să facă pace în cel mai aspru conflict, să aprindă speranţa în cea mai mare beznă. Această Împărăţie a Harului nu se impune niciodată, şi ne respectă întotdeauna libertatea. Cristos a venit pentru „a da mărturie despre adevăr” (Ioan 18,37), cum a declarat în faţa lui Pilat: cine primeşte mărturia Sa, se pune sub „steagul” său, după imaginea îndrăgită de Sfântul Ignaţiu de Loyola. Pentru fiecare conştiinţă, deci, devine necesară o alegere: pe cine vreau să urmez? Pe Dumnezeu sau pe cel rău? Adevărul sau minciuna? A opta pentru Cristos nu garantează succesul după criteriile lumii, ci asigură acea pace şi acea bucurie pe care numai El le poate dat. O dovedeşte, în fiecare epocă, experienţa atâtor oameni, bărbaţi şi femei, care, în numele lui Cristos, în numele adevărului şi al dreptăţii, au ştiut să se opună ademenirilor puterilor pământeşti cu diferitele lor măşti, până la a pecetlui cu martirajul această fidelitate a lor.
Dragi fraţi şi surori, când îngerul Gabriel a dus vestea Mariei, i-a prevestit că Fiul său avea să moştenească tronul lui David şi să domnească pentru totdeauna (cf. Luca 1,32-33). Iar Fecioara Sfântă a crezut încă înainte de a-l dărui lumii. A trebuit, apoi, negreşit, să se întrebe ce gen nou de regalitate era aceea a lui Isus, şi a înţeles ascultându-i cuvintele şi mai ales participând intim la misterul morţii sale pe cruce şi al învierii. Să cerem Mariei să ne ajute şi pe noi să-l urmăm pe Isus, Regele nostru, cum a făcut ea, şi să-i dăm mărturie cu toată existenţa noastră.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
