150 de ani de la evanghelizarea Taiwanului
25.11.2009, Taichung (Catholica) - Atâta vreme cât există păcatul în lume, Biserica va fi „o Biserică martiră”, a afirmat Cardinalul Jozef Tomko în ziua de marţi, 24 noiembrie 2009, la încheierea celebrărilor pentru a 150-a aniversare a evanghelizării Taiwanului. Fostul prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor a fost numit de Papa Benedict al XVI-lea trimis special la această celebrare. Într-o predică la Liturghia celebrată în onoarea celor 117 martiri vietnamezi, Cardinalul a afirmat: „Cristos spală păcatele lumii, luându-le asupra Lui, dăruindu-şi viaţa, iertându-i pe cei care îl ucid”, relatează agenţia Fides.
„Păcatul fiecărei generaţii este şters, cucerit de Cristos care trăieşte în creştini. Atâta vreme cât există păcatul în lume, Biserica este chemată să fie o Biserică martiră. Fiecare popor, fiecare generaţie este `mântuită` de martirii ei”, a explicat Cardinalul, deoarece ei participă la jertfa mântuitoare a lui Cristos. Prelatul i-a încurajat pe cei adunaţi în biserica Fecioarei de la Fatima din Taichung: „Fiecare popor, fiecare generaţie poate şi trebuie să le laude cu martirii săi. Martirii nu sunt simple exemple eroice de fidelitate, curaj şi perseverenţă într-o lume păgână”, a spus el, „ei sunt canale vii ale mântuirii aduse de Cristos”.
Cardinalul Tomko a afirmat că „a duce Evanghelia la oamenii din zilele noastre înseamnă a împărtăşi iubirea lui Cristos cu fiecare persoană. Evanghelia, vestea cea bună a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire, este vie pentru că creştinii continuă să permită să fie trimişi la moarte de păcatele celorlalţi”. Cardinalul i-a îndemnat pe ascultătorii săi să urmeze exemplul acestor martiri, şi să nu se eschiveze de la datoriile lor de creştini în această lume. El a concluzionat: „În evenimentele şi vicisitudinile zilelor noastre trăim misterele mântuirii noastre. În celebrarea Euharistiei, Biserica face prezent misterul pascal al lui Cristos, care a murit şi a înviat pentru noi. De aceea comunitatea Bisericii, mergând pe urmele Domnului şi învăţătorului ei, este chemată să persevereze pe calea slujirii, să trăiască alături de oamenii timpurilor noastre, să împărtăşească condiţia lor, pentru a da mărturie de iubirea lui Dumnezeu şi pentru a răspândi speranţa”.
