Sfinţirea Grotei Maicii Domnului de Lourdes la Şomcuta
25.11.2009, Şomcuta (Catholica) - Având binecuvântarea Preasfinţiei Sale Ioan Şişeştean, Episcop al Eparhiei de Maramureş, parohia greco-catolică din Şomcuta Mare, împreună cu Reuniunea Mariană din Baia Mare, Iadăra, Mireş şi Somcuta Mare, a trăit un moment de mare bucurie spirituală. În Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2009, a avut loc sfinţirea Grotei Maicii Domnului de Lourdes, ridicată la intrarea în noua biserică parohială, cu hramul Înălţarea Domnului. La eveniment a participat corul greco-catolic al bisericii protopopiale din Negreşti Oaş, împreună cu părintele canonic Iacob Feier, protopop de Negreşti Oaş, care a celebrat Sfânta Liturghie alături de preoţii Ioan Costin şi Vasile Butean.
Au fost împreună în rugăciune peste 200 de credincioşi, a avut loc primirea de noi membrii în Reuniunea Mariană din Baia Mare, iar la sfârşit o agapă frăţească. În cuvântul de învăţătură a fost subliniat rolul Preasfintei Fecioare în viaţa fiecărui credincios, unitatea dintre credincioşi şi devoţiunea către Sfânta Fecioară. Grota a fost construită din piatră de calcar din zona Buciumi, sub forma unui nai, iar statuia care a fost recondiţionată are o vechime de peste 70 de ani, fiind primită ca donaţie pentru a sta la loc de cinste aşa cum a stat înainte de 1948. Alte informaţii şi fotografii se găsesc pe situl oficial al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
