De la Maria, inima noastră primeşte lumină şi mângâiere
08.12.2009, Vatican (Catholica) - Când simţim fragilitatea noastră şi sugestia răului, dacă ne adresăm Mariei, primim lumină şi mângâiere, a spus Papa Benedict al XVI-lea înainte de recitarea rugăciunii Angelus în ziua de marţi, 8 decembrie 2009, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria. În ciuda vremii ploioase, în jur de 35 de mii de credincioşi s-au reunit la ora prânzului în Piaţa San Pietro ca să asculte cuvântul de edificare spirituală rostit de Episcopul Romei şi să se roage împreună. Papa a anunţat că în cursul după amiezii urma să se ducă în Piaţa Spaniei din centrul Romei, pentru a aduce un omagiu la monumentul Fecioarei Neprihănite. Vă oferim alocuţiunea Succesorului lui Petru, după traducerea făcută de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
Pe 8 decembrie celebrăm una din cele mai frumoase sărbători ale Preasfintei Fecioare Maria: solemnitatea Neprihănitei sale Zămisliri. Dar ce înseamnă că Maria este „Neprihănită”? Şi ce ne spune nouă acest titlu? Înainte de toate să facem referire la textele biblice ale liturgiei de astăzi, mai ales la marea „frescă” a capitolului al III-lea din Cartea Genezei şi la relatarea Bunei Vestiri din Evanghelia lui Luca. După păcatul originar, Dumnezeu se adresează şarpelui, care îl reprezintă pe Satana, îl blestemă şi adaugă o promisiune: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei: ea îţi va strivi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneză 3,15).
Este anunţul unei revanşe: Satana la începuturile creaţiei pare să biruie, dar va veni fiul unei femei care îi va strivi capul. Astfel, prin seminţia femeii, Dumnezeu însuşi va învinge. Acea femeie este Fecioara Maria, din care s-a născut Isus Cristos care, prin jertfa Sa, l-a înfrânt o dată pentru totdeauna pe vechiul ispititor. De aceea, în multe picturi sau statui ale Neprihănitei, ea este reprezentată în actul strivirii unui şarpe sub piciorul ei. Evanghelistul Luca, în schimb, ne-o arată pe Fecioara Maria care primeşte vestea Mesagerului ceresc (cf. Luca 1,26-38). Ea apare ca umila şi adevărata fiică a lui Israel, adevăratul Sion în care Dumnezeu vrea să-şi aşeze locuinţa. Este mlădiţa din care trebuie să se nască Mesia, Regele cel drept şi îndurător. În simplitatea casei din Nazaret trăieşte „restul” curat al lui Israel, din care Dumnezeu vrea să facă să se renască poporul său, ca un nou arbore care îşi va întinde ramurile sale în lumea întreagă, oferind tuturor oamenilor roade bune de mântuire.
Spre deosebire de Adam şi Eva, Maria rămâne supusă la voinţa Domnului, cu toată fiinţa sa rosteşte „da-ul” său şi se pune pe deplin la dispoziţia planului divin. Este noua Evă, adevărata „mamă a tuturor celor vii”, adică a tuturor celor care prin credinţa în Cristos primesc viaţa veşnică. Iubiţi prieteni, ce bucurie mare a o avea ca mamă pe Maria Neprihănită! De fiecare dată când simţim fragilitatea noastră şi sugestia răului, putem să ne adresăm ei, iar inima noastră primeşte lumină şi mângâiere. Chiar şi în încercările vieţii, în furtunile care fac să se clatine credinţa şi speranţa, să ne gândim că suntem fiii săi şi că rădăcinile existenţei noastre se înfig în harul nemărginit al lui Dumnezeu.
Biserica însăşi, chiar dacă expusă influenţelor negative ale lumii, află mereu în ea steaua pentru a se orienta şi a urma drumul indicat ei de Cristos. Maria este, de fapt, Mama Bisericii, cum a proclamat-o solemn Papa Paul al VI-lea şi Conciliul al II-lea din Vatican. De aceea, în timp ce aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru acest semn minunat al bunătăţii sale, încredinţăm Fecioarei Neprihănite pe fiecare dintre noi, familiile şi comunităţile noastre, toată Biserica şi lumea întreagă. O voi face şi eu astăzi după amiază, potrivit tradiţiei, la picioarele monumentului dedicat ei în Piazza di Spagna.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
