PS Aurel Percă: zece ani de episcopat

11.12.2009, Iaşi (Catholica) - S-au împlinit, la 8 decembrie 2009, zece de ani de când PS Aurel Percă a fost consacrat ca Episcop auxiliar de Iaşi. Excelenţa sa a celebrat la ora 18.00 o Liturghie solemnă de mulţumire în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Au participat PS Petru Gherghel, PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, care a ţinut şi omilia, colegi de-ai Preasfinţiei sale, preoţi de la Episcopie şi Catedrală, persoane consacrate şi credincioşi. La ceas aniversar PS Aurel a avut bunăvoinţa să răspundă la câteva întrebări puse de pr. Cornel Cadar. Interviul a apărut pe Ercis.ro, de unde îl preluăm integral în continuare.

– Ce înseamnă pentru Preasfinţia voastră zece ani de episcopat?
– Multe sunt motivele pentru care se celebrează aniversarea unui eveniment, cum este consacrarea episcopală. Desigur, motivul principal şi fundamental este datoria recunoştinţei pentru darul plinătăţii sacerdotale. Niciodată nu voi putea mulţumi îndeajuns Domnului pentru că am fost chemat să-l slujesc în preoţie. Cu cât mă gândesc mai mult la misiunea preotului în viaţa Bisericii, cu atât mai mult realizez încrederea enormă pe care Dumnezeu a pus-o în oamenii pe care îi cheamă să fie mijlocitori ai harului şi îndurării sale. Aşadar, zece ani de slujire episcopală înseamnă un mic „popas” de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vocaţiei preoţeşti şi a slujirii episcopale şi pentru toate darurile pe care mi le-a dăruit în aceşti ani. Împreună cu Preacurata Fecioară Maria, în sărbătoarea căreia am primit consacrarea episcopală (Neprihănita Zămislire), şi care cu fidelitatea ei de mamă simt că a fost aproape de mine, m-a însoţit şi m-a ocrotit, nu pot decât să spun: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic… a privit la smerenia slujitoarei sale”. Aruncând o privire asupra acestor zece ani de episcopat, înseamnă a vedea în acţiune harul lui Dumnezeu care continuă să realizeze „lucruri mari” prin instrumente fragile şi uneori neadaptate. Nu totdeauna este uşor să fii la înălţimea unei asemenea misiuni!

– Puteţi numi câteva împliniri din cei zece ani pentru care i-aţi mulţumit lui Dumnezeu la ceas aniversar?
– Am primit numirea de Episcop auxiliar şi în această calitate am fost mereu alături de păstorul Diecezei de Iaşi în grija sa pastorală faţă de poporul lui Dumnezeu, împărţind împreună bucuriile pentru realizările înfăptuite, dar şi durerile pentru anumite aspecte care nu au mers aşa cum am fi voit. „Împlinirile” le ştie doar marele preot, Cristos Domnul. Ceea ce ştiu este că, odată cu numirea mea ca Episcop auxiliar, am simţit prima invitaţie de a „înainta în larg” în şi cu Biserica locală şi, în această înaintare, Preasfinţitului nostru Episcop Petru m-a însoţit părinteşte şi frăţeşte. Aceşti zece ani au fost „parcurşi împreună” şi este un motiv să mulţumesc pentru tot sprijinul dat. Dacă sunt realizări deosebite în Dieceză, dacă sunt împliniri pe plan personal, şi, desigur, că sunt multe, nu mi le pot atribui în exclusivitate. Harul cel mai frumos este „a fi în Cristos Isus”. El este motivul meu de mândrie, el este forţa mea!

– Ce anume aţi dori să-i cereţi Domnului pentru viitor?
– Fidelitate şi slujire cât mai bogată în favoarea Bisericii. Doresc ca acele cuvinte notate în motoul meu episcopal să fie mereu actuale: caritatea pastorală, care trebuie să fie sufletul slujirii unui Episcop, de care trebuie să fie mişcat pentru a trăi ca Isus, păstorul cel bun, pentru Tatăl, pentru alţii, în dăruirea zilnică de sine. Caritatea cere o atitudine de slujire, un stil de viaţă care să mă apropie tot mai mult de modelul Cristos, păstorul cel bun.

– „Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire” (Ef 3,16) este motoul pe care îl aveţi ca Episcop. Cum de aţi ales acest text şi ce reprezintă pentru dv.?
– Episcopul consacrator, în timp ce înmânează inelul episcopal, spune: „Primeşte inelul, simbol al fidelităţii: păstrează sfântă Biserică, mireasa lui Cristos, în integritatea credinţei şi sfinţenia vieţii”. Am fost astfel invitat în ziua consacrării mele episcopale să iau act de angajarea pe care mi-o asum de a reflecta iubirea feciorelnică a lui Cristos faţă de toţi credincioşii. Am reflectat mult să găsesc un text potrivit în care să mă regăsesc şi cu care să mă identific în slujirea mea episcopală. Astfel am ajuns la acest moto din scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni, una dintre cele mai frumoase scrisori, cu gândul că episcopul împreună cu comunitatea de credincioşi trebuie sa rămână întemeiaţi şi înrădăcinaţi în iubirea lui Cristos, pentru că împreună sunt angajaţi în Biserică pentru a arăta tot mai mult „care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi profunzimea iubirii lui Cristos” şi ca toţi să fie „plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu” (Ef 3,18-19). O misiune fundamentală a Episcopului este să vestească iubirea lui Dumnezeu, să contribuie cu toate puterile sale să facă Biserica o adevărată familie a lui Dumnezeu „înrădăcinată şi întemeiată în iubire”, care are drept unic statut porunca iubirii, „pentru ca lumea să creadă”.

– Suntem în Anul Preoţiei. Puteţi să ne destăinuiţi cum a fost începutul vocaţiei Dvs.?
– În orice vocaţie la Sfânta Preoţie există multe taine, pe care numai Dumnezeu le cunoaşte. „Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade” (In 15,16), „Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu” (Evr 5,4), „Înainte de a te fi zămislit în sânul mamei, te-am cunoscut (…), te-am sfinţit şi te-am rânduit profet pentru popoare” (Ier 1,5). Sunt trei texte care au revenit deseori în meditaţiile mele: atunci când vorbim de vocaţia la sfânta Preoţie trebuie s-o facem cu mare umilinţă, conştienţi că Dumnezeu ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu în baza faptelor noastre, ci după planul şi harul său. Cuvintele omeneşti nu sunt în măsură să exprime misterul, taina pe care preoţia o poartă în sine. Totul a pornit pentru mine în copilărie, iar restul este doar planul şi harul lui Dumnezeu, care m-a purtat de mână până la Sfânta Preoţie şi apoi mai departe.

– Ce aţi dori să le transmiteţi credincioşilor în acest An al Preoţiei?
– Sfântul Paroh de Ars, figură măreaţă de sfânt care luminează Anul Preoţiei, supunea că „după Dumnezeu, preotul este totul…”, „preotul nu va fi înţeles bine decât numai în cer”. Dacă ne-am da seama de măreţia darului Preoţiei, ar trebui să rămânem în uimire… Avem un an deosebit la îndemână ca să cunoaştem mai bine taina Preoţiei. Adresez o invitaţie tuturor credincioşilor ca în acest an, împreună cu preoţii şi persoanele consacrate, să cultive şi să adâncească iubirea lor faţă de preoţi şi faţă de vocaţii. Doresc ca acest an să fie pentru toţi un an de har, de încurajare şi de creştere în stimă faţă de preoţi, pentru ca toţi să corespundă marelui dar primit, ca un har nou pe care Domnul vrea să ni-l acorde. În final, aş dori să redau la acest ceas aniversar de slujire episcopală o rugăciune-urare luată din Ritualul consacrării episcopale: „O Doamne, uneşte într-o singură inimă poporul şi Episcopul, pentru ca să nu lipsească niciodată păstorului fidelitatea turmei şi credincioşilor să nu lipsească niciodată iubirea plină de grijă a păstorului”.

Sursa: Ercis.ro

Imagini