Ieslea, o şcoală a vieţii
13.12.2009, Vatican (Catholica) - Astăzi în Biserica Catolică de rit latin este a treia duminică a Adventului. Papa Benedict s-a rugat la amiază cu credincioşii antifonul Angelus. În Piaţă au fost prezenţi mulţi copii, veniţi cu statuetele cu Pruncul Isus pe care le folosesc la ieslele amplasate în mod tradiţional în case în această perioadă premergătoare Crăciunului. Sfântul Părinte a încurajat familiile să meargă la Pruncul Isus şi să înveţe de la El bucuria creştină adevărată. Vă prezentăm textul alocuţiunii papale.
Iubiţi fraţi şi surori!
Am ajuns acum la a treia duminică a Adventului. Astăzi în liturgie răsună din nou invitaţia apostolului Paul: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! … Domnul este aproape” (Filipeni 4,4-5). Maica Biserica, în timp ce ne însoţeşte spre Naşterea sfântă a Mântuitorului, ne ajută să redescoperim simţul şi gustul bucuriei creştine, atât de diferită de cea a lumii. În această duminică, potrivit unei frumoase tradiţii, copiii din Roma aduc să fie binecuvântate de Papa micile statui ale Pruncului Isus, pe care le vor aşeza în ieslele lor. Şi, într-adevăr, văd aici în Piaţa San Pietro mulţi copii, împreună cu părinţii, cadrele didactice şi cateheţii. Iubiţilor, vă salut pe toţi cu mare afecţiune şi vă mulţumesc că aţi venit. Pentru mine este un motiv de bucurie să ştiu că în familiile voastre se păstrează obiceiul de a amenaja o iesle. Dar nu ajunge să repetăm un gest tradiţional, oricât de important. Trebuie să încercăm să trăim în realitatea de zi cu zi ceea ce reprezintă ieslea, adică iubirea lui Cristos, umilinţa Lui, sărăcia Lui. Este ceea ce a făcut Sf. Francisc la Greccio: a reprezentat pe viu scena Naşterii, pentru a o putea contempla şi adora, dar mai presus de toate pentru a şti pune mai bine în practică mesajul Fiului lui Dumnezeu, care pentru iubirea noastră s-a lipsit de toate şi s-a făcut mic copil.
Binecuvântarea „Pruncuşorilor” ne aminteşte că ieslea este o şcoală a vieţii, unde putem învăţa secretul adevăratei bucurii. Aceasta nu constă în a avea multe lucruri, ci în a ne simţi iubiţi de Domnul, în a ne dărui pentru ceilalţi şi în a iubi. Să privim Ieslea: Fecioara şi Sf. Iosif nu par o familie prea norocoasă; l-a avut pe Fiul lor în mijlocul unor mari lipsuri; şi totuşi sunt plini de bucurie intimă, pentru că se iubesc, se ajută, şi mai presus de toate sunt siguri că povestea lor este opera lui Dumnezeu, Care s-a făcut prezent în micul Isus. Şi păstorii? Ce motiv ar avea să se bucure? Acel Nou Născut nu va schimba cu siguranţă condiţia lor de sărăcie şi marginalizare. Dar credinţa îi ajută să recunoască în „copilul înfăşat şi culcat în iesle” „semnul” împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu pentru toţi oamenii „pe care El îi iubeşte” (Luca 2,12.14), şi pentru ei!
Iată, iubiţi prieteni, în ce constă adevărata bucurie: este sentimentul că existenţa noastră personală şi comunitară este vizitată şi umplută de un mister mare, misterul iubirii lui Dumnezeu. Pentru a ne bucura avem nevoie nu doar de lucruri, ci de iubire şi de adevăr: avem nevoie de un Dumnezeu aproape de noi, care încălzeşte inimile noastre, şi răspunde la aşteptările noastre profunde. Acest Dumnezeu s-a manifestat în Isus, născut din Fecioara Maria. Aşadar, acel Pruncuşor pe care îl aşezăm în colibă sau în peşteră este centrul la toate, este centrul lumii. Să ne rugăm pentru ca fiecare om, asemenea Fecioarei Maria, să poată primi ca centru al propriei vieţi pe Dumnezeu care s-a făcut Copil, izvor al adevăratei bucurii.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
