Papa la moartea unui Cardinal japonez
05.01.2010, Vatican (Catholica) - Cardinalul Peter Seiichi Shirayanagi, Arhiepiscop emerit de Tokyo, a murit la vârsta de 81 de ani, la 30 decembrie 2009. Prelatul japonez a fost amintit în telegrama de condoleanţe pentru „angajamentul său neîntrerupt pentru răspândirea Evangheliei în Japonia”. Cardinal Shirayanagi a fost hirotonit preot în 1954, fiind făcut Episcop în 1966 şi numit Arhiepiscop în 1970. A fost creat Cardinal în 1994, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Numeroase iniţiative desfăşurate prin instituţiile Bisericii Catolice din Japonia au avut loc sub îndrumarea sa. Notabile ar fi de exemplu realizările sale în promovarea unităţii dintre catolicii japonezi şi catolicii din celelalte ţări asiatice, precum şi eforturile sale de promovare a păcii şi dezarmării globale. Cardinalul Shirayanagi a fost un pionier în dezvoltarea relaţiilor dintre catolicii asiatici. În 1989 el a condus o delegaţie catolică japoneză ce s-a întâlnit cu catolicii chinezi, cerând iertare pentru păcatele comise de Armata Imperială japoneză împotriva chinezilor. Ca preşedinte al Comisiei episcopale pentru Activităţile Sociale, în anii 1970, s-a implicat activ în problema refugiaţilor şi a protestat împotriva legislaţiei discriminatorii.
Papa Benedict i-a trimis Arhiepiscopului Peter Takeo Okada de Tokyo o telegramă de condoleanţe. În acest text îşi exprimă întristarea pricinuită de moartea Cardinalului Shirayanagi, dar şi recunoştinţa „pentru angajamentul său neîntrerupt pentru răspândirea Evangheliei în Japonia în numeroşii ani în care a slujit ca preot şi Episcop, pentru munca sa de promovare a dreptăţii şi a păcii, pentru eforturile sale neobosite în favoarea refugiaţilor”. Ritualul înmormântării a avut loc astăzi în Catedrala din Tokyo.
