Asociaţiile caritabile catolice trimit ajutor în Haiti
15.01.2010, Port-au-Prince (Catholica) - Asociaţiile caritabile catolice se alătură eforturilor internaţionale ca reacţie la cutremurul ce a lovit Port-au-Prince marţi, lăsând în urmă mii de morţi. Deşi efectul exact al cutremurului cu magnitudinea 7 este încă necunoscut, se estimează că au murit aproximativ 100.000 de persoane. Aproximativ 3 milioane de persoane sunt afectate de dezastru, iar ţara – cea mai săracă din regiune – nu poate să facă faţă nevoilor proprii.
Caritas, Kirche in Not şi alte asociaţii caritabile catolice au trimis alimente, medicamente şi alte ajutoare supravieţuitorilor. Joseph Jonides Villarson, directorul pentru situaţiile de urgenţă din cadrul Caritas Haiti, a descris situaţia ca „cel mai mare dezastru prin care a trecut Haiti”. A continuat: „Foarte mulţi oameni au murit în Port-au-Prince. Trupurile lor se găsesc pe toate străzile capitalei. Sub dărâmături se mai găsesc încă oameni. Spitalele sunt copleşite de numărul de răniţi. Riscul apariţiilor unor boli este extrem de mare” datorită numeroaselor cadavre. „Străzile şi locurile publice sunt pline de oameni care nu ştiu unde să meargă. Ne temem şi de izbucnirea unor violenţe dacă situaţia continuă. Furturile au izbucnit, iar prezenţa poliţiei este foarte slabă.” Un preot haitian a informat Kirche in Not miercuri că „până şi cele mai solide case din oraş au fost distruse, unele parţial, altele complet”. KIN subliniază că multe clădiri ale Bisericii, inclusiv seminarul, au fost distruse. Arhiepiscopul Joseph Serge Miot al Arhidiecezei de Port-au-Prince a fost printre cei ucişi în prăbuşirea clădirilor.
Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga, preşedintele Caritas Internationalis, a subliniat dedicarea Bisericii în asistarea victimelor cutremurului. A afirmat de asemenea: „Îndemnăm comunitatea internaţională să sprijine eforturile umanitare. Haiti este o ţară foarte săracă, ce are nevoie de ajutorul nostru. Am avertizat de mult timp vizavi de lipsa de dezvoltare din Haiti. Sărăcia şi infrastructurile în continuă degradare au făcut ţara vulnerabilă la dezastre. Suntem în faţa unei situaţii de urgenţă acum şi trebuie să răspundem rapid pentru a salva vieţi.” Cardinalul şi-a exprimat speranţa că această tragedie, care „a atras atenţia media şi a provocat o avalanşă de ajutoare umanitare”, va aduce şi „soluţii şi angajamente definitive pentru reducerea sărăciei haitienilor şi a acestei încercate ţări”. În timpul audienţei generale de miercuri, Papa Benedict al XVI-lea a adresat un apel pentru implicare internaţională în ajutorarea haitienilor, cu rugăciunea dar şi financiar. „Biserica Catolică va acţiona imediat prin instituţiile ei caritabile, pentru a răspunde nevoilor imediate ale populaţiei”, a spus el. Aproximativ 50 de ţări au trimis ajutoare în Haiti, voluntari, bani şi resurse materiale.
