Evanghelia trebuie împărtăşită prin tehnologie şi prin mărturia personală
01.02.2010, Roma (Catholica) - Comunitatea Emanuel a găzduit săptămâna trecută, în Roma, un simpozion cu tema „Preoţi şi laici în misiune”, în cadrul căruia, în ziua de miercuri, 27 ianuarie 2010, a susţinut un discurs Arhiepiscopul Charles J. Chaput de Denver. După discursul său, CNA a stat de vorbă cu Arhiepiscopul despre felul în care cultura este afectată de tehnologia modernă, temă abordată recent de Papa Benedict al XVI-lea în Mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. În discursul său, Arhiepiscopul a analizat rădăcinile şi direcţia culturii contemporane, inclusiv efectele pe care mass-media le are asupra felului în care percepem lumea.
Răspunzând la o întrebare din partea CNA despre folosirea tehnologiilor moderne ca instrumente pentru evanghelizare, Arhiepiscopul Chaput a declarat: „Trebuie să fim foarte prudenţi în folosirea noilor media şi a noilor comunicaţii”, explicând că în spovezi aude „persoane mărturisind păcate care au fost rezultatul accesului lor la mass-media”. „Trebuie să le folosim pentru a promova Evanghelia, dar de asemenea trebuie să ne ferim de pericolele lor”. Arhiepiscopul a mai dezvoltat o declaraţie pe care a făcut-o în discursul său despre abordarea „implicaţiilor atât pentru Cuvântul lui Dumnezeu cât şi pentru Biserică” ce rezultă din efectele mass-media şi ale tehnologiilor moderne asupra culturii, incluzând modul lor de a izola oamenii şi de a dăuna comunităţii.
Pericolul răspândirii Evangheliei prin mijloace tehnologice şi nu de la persoană la persoană, a spus Arhiepiscopul Chaput, este acela că „Evanghelia devine mai degrabă intelectuală decât interpersonală”. A împărtăşi cuiva experienţa cu Isus Cristos ca Domnul şi Mântuitorul nostru personal „nu este doar o declarare a unor informaţii”, a adăugat el, „şi nu ştiu ca experienţa cu Domnul Isus să poată fi împărtăşită electronic. Consider că trebuie să fie împărtăşită personal”. „Avem mari oportunităţi de a intra în vieţile oamenilor prin mass-media, dar trebuie să înţelegem că nu este suficient. Trebuie să existe, de asemenea, relaţia personală, deoarece Evanghelia este în esenţă trinitară şi, de aceea, comunitară”. Arhiepiscopul a adăugat că este utilă folosirea tehnologiei pentru a adresa o invitaţie la o comunitate sau pentru a o descrie, „dar nu poate fi o experienţă privind comunitatea însăşi”. Contactul personal, a concluzionat el, este „absolut esenţial”.
