Vizita PS Aurel Percă la catolicii români din Ladispoli
16.02.2010, Ladispoli (Catholica) - PS Aurel Percă, Episcopul auxiliar de Iaşi, a adus din nou bucurie în sufletele credincioşilor din Ladispoli, Italia, prin celebrarea Sfintei Liturghii din ziua de duminică, 14 februarie 2010, la ora 9.15, citim într-un material de pe Ercis.ro. Prelatul s-a aflat la Roma alături de ceilalţi Episcopi români pentru vizita ad limina. La Liturghia celebrată de PS Aurel Percă a concelebrat şi părintele Adrian Chili, parohul comunităţii catolice din Ladispoli, timp în care pr. Isidor Iacovici a asigurat Spovada celor care au dorit acest lucru.
În omilia ţinută de PS Aurel Percă, credincioşii au fost îndemnaţi să pună accentul pe lucrurile care au cu adevărat valoare şi să caute fericirea adevărată numai la Domnul, chiar dacă uneori cele pământeşti ne fac să credem că fericirea constă în a poseda bunuri materiale. Mai apoi a povestit credincioşilor ce reprezintă vizita ad limina şi ce au discutat Episcopii catolici din România cu Papa, în perioada 8-13 februarie 2010. A transmit salutul şi încurajarea Sfântul Părinte în special pentru noi, emigranţii, subliniind că şi aici, în ţări străine, trebuie păstrate credinţa şi obiceiule frumoase specifice familiilor creştine. După momentul Împărtăşaniei, credincioşii s-au rugat Fecioarei de la Lourdes pentru toţi bolnavii, atât pentru cei care suferă de boli fizice, cât şi pentru cei care suferă de boli sufleteşti. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pr. Adrian Chili a mulţumit Episcopului pentru nespusa bucurie adusă de vizita sa.



