Prima profesiune religioasă în Congregaţia Paulină
18.02.2010, Iaşi (Catholica) - La parohia Sfântul Anton din Iaşi, a avut loc la 14 februarie 2010 prima profesiune religioasă a tinerei Paula Burcă în Congregaţia „Fiicele Sfântului Paul”. Evenimentul a avut loc în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11, aflăm dintr-un material publicat de pauline pe Ercis.ro. Tânăra, originară din Iaşi, a spus „da”-ul ei la chemarea lui Dumnezeu după un drum de formare (aspirandat şi postulandat) în mijlocul comunităţii surorilor pauline din Bucureşti şi după doi ani de noviciat european la Roma.
La celebrarea Sfintei Liturghii, au fost prezenţi pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, pr. paroh Alois Farţadi, pr. Andrei Ciobănică (unchiul Paulei), pr. Cornel Cadar şi preoţii originari din parohie care, împreună cu părinţii, au însoţit-o pe Paula în procesiune, la altar. Sora Beatrice Pedrolli, superioara comunităţii, a ţinut un discurs de bun-venit în care a subliniat importanţa acestui eveniment: în această zi, Paula a decis să-l urmeze pe Isus Cristos, calea, adevărul şi viaţa, îmbrăţişând misiunea de a răspândi evanghelia prin mijloacele de comunicare socială. Pr. Fechet a pus în lumină bucuria care o înconjoară pe Paula. Este bucuria lui Dumnezeu care a chemat-o să-i aparţină printr-o dăruire totală a vieţii; este bucuria lui Isus care semănând Cuvântului în inima ei de-a lungul anilor descoperă că acesta a încolţit; este bucuria părinţilor care şi-au încredinţat fiica Tatălui Ceresc care şi-a oprit privirea asupra ei încă din sânul matern; este bucuria Bisericii Universale ce o îmbrăţişează pe cea care a decis să facă cunoscut cuvântul vieţii celor ce trăiesc în întuneric.
După predică, Paula Burcă s-a consacrat lui Dumnezeu pronunţând formula profesiunii în faţa superioarei care a acceptat voturile. Tânăra s-a angajat să fie fidelă carismei fondatorului, Fericitul Giacomo Alberione care, în această zi specială, i-a lăsat ca moştenire acelaşi apostolat pe care Isus Învăţătorul l-a desfăşurat: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). Pronunţând voturile de curăţie, sărăcie şi ascultare, sr. Paula şi-a exprimat dorinţa de a se conforma total la viaţa lui Cristos, de a deveni un apostol care îl dăruieşte oamenilor pe Dumnezeu din preaplinul inimi ei prin viaţa şi misiunea pe care a îmbrăţişat-o.



