Pr. Silvano Cola: „Scrieri şi mărturii”
26.02.2010, Iaşi (Catholica) - În Anul Preoţiei, Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii „Scrieri şi mărturii”, scrisă de Silvano Cola – o lucrare scrisă de un preot pentru preoţi şi nu numai. Volumul a fost tradus în limba română de către un colectiv coordonat de pr. Cristinel Fodor, director spiritual şi profesor de teologie spirituală la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi. Autorul, pr. Silvano Cola, este unul dintre întemeietorii mişcării Opera Mariei (Mişcarea Focolarină), alături de Chiara Lubich; în cadrul acestei mişcări a fondat „Mişcarea sacerdotală”, care reuneşte un număr de aproximativ 25.000 de preoţi şi de seminarişti din lumea întreagă, animaţi de idealul unităţii în credinţă între toţi oamenii.
Cartea cuprinde trei părţi: este deschisă de un „Profil” spiritual al pr. Cola, se continuă cu o „Antologie de scrieri” despre preoţie, viaţă şi unitate, toate privite din perspectiva spiritualităţii de comuniune, şi se încheie cu o serie de „Mărturii”, concentrate asupra personalităţii şi spiritualităţii lui don Silvano, a cărui viaţă a fost marcată de dorinţa realizării unui dialog universal. Un aspect ce trebuie semnalat îl reprezintă mărturiile personale despre unitate şi dialog ale unor personalităţi ale Bisericii contemporane, cum ar fi Mons. Piero Coda, pr. Pasquale Foresi sau Andrea Riccardi. Cartea a apărut în colecţia „Cateheză”, în formatul 17×24, are 228 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 20 lei.
